Profitul net al Transelectrica a scăzut de circa 8 ori, în primul semestru

0
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 22,582 milioane lei, de circa opt ori mai mic faţă de cel obţinut în perioada similară a anului trecut, de 178,635 milioane lei, conform rezultatele financiare neauditate transmise marţi, 14 august 2012, Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 1,447 miliarde lei, fiind cu 8% mai mare faţă de cea din primele şase luni din 2011, de 1,341 miliarde lei.

Veniturile societăţii au totalizat 1,489 miliarde lei (plus 3,26%), iar cheltuielile 1,457 miliarde lei (plus 18,8%).

La 30 iunie, Transelectrica avea de plătit datorii în sumă de 1,638 miliarde lei şi de recuperat creanţe de 611,8 milioane lei.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 80 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Acţionarii Transelectrica sunt Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 58,6882% din acţiuni, Fondul Proprietatea – 13,4990% şi alţi acţionari – 27,8128%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.