Ungaria este din nou în recesiune

0

Economia ungară este pentru a doua oară în recesiune în ultimii patru ani, chiar înainte de reluarea negocierilor pentru un program cu Fondul Monetar Internaţional, transmite Bloomberg.

Produsul Intern Brut al Ungariei a înregistrat o contracţie de 0,2% în trimestrul al doilea al acestui an faţă de trimestrul percedent, când a înregistrat o contracţie de 1%, potrivit datelor preliminare publicate marţi, 14 august 2012, de Oficiul central de statistică (KSH). În ritm anual, economia ungară a înregistrat o contracţie de 1,2% în trimestrul al doilea, similară cu cea înregistrată în primul trimestru.

Este al doilea trimestru consecutiv de creştere economică trimestrială negativă ceea ce înseamnă că Ungaria îndeplineşte condiţia tehnică a recesiunii.

Potrivit KSH „o stagnare s-a înregistrat în aproape jumătate din industriile economiei naţionale”. La rândul său Ministerul ungar al Economiei a apreciat că „cifrele nu sunt surprinzătoare având în vedere încetinirea înregistrată pe pieţele de export ale Ungariei”.

În luna iulie a acestui an, după şapte luni de amânări, Ungaria a reluat discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană pentru un program de sprijin de aproximativ 15 miliarde de de euro destinat reducerii costurilor de finanţare şi protejării faţă de riscurile de contagiune a crizei datoriilor din zona euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.