Judecătorul-raportor a procedat cu acordul majorităţii membrilor CCR în privinţa eratei

0 20

Judecătorul-raportor a procedat cu acordul majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale a României la completarea considerentelor hotărârii CCR din 2 august din care s-a omis a se preciza temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, a decis, marţi, 14 august 2012, CCR.

„Cu majoritate de voturi, plenul Curţii Constituţionale a decis că Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Completarea operată de judecătorul-raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională urmează să o adopte conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 47/1992”, se arată într-un comunicat transmis marţi de CCR.

Plenul Curţii Constituţionale întrunit pentru a examina interpretările diferite date de autorităţi unor acte emise anterior de Curtea Constituţională a constatat că „în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012 s-a omis a se preciza temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României. Judecătorul-raportor, sub îndrumarea căruia s-a redactat hotărârea, a procedat cu acordul majorităţii judecătorilor Curţii la completarea considerentelor acesteia, precizând că, pentru stabilirea numărului total de cetăţeni români care trebuiau să îşi exprime opţiunea, „sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României şi ale art. 17 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.