Liga Nordului din Italia propune un referendum asupra monedei unice europene

0
Partidul populist de dreapta Liga Nordului anunţă intenţia de a organiza, în 2013, un referendum asupra monedei unice europene, informează joi, 16 august 2012, ediţia online a cotidianului roman La Repubblica.

Propunerea a fost lansată miercuri de noul secretar al Ligii Nordului, Roberto Maroni, fostul ministru italian de Interne, care a declarat, într-un interviu acordat cotidianului roman La Repubblica: „Europa a dat faliment, iar iniţiativa noastră nu este izolată în Europa. La sfârşitul lunii august, vom prezenta la Curtea de Casaţie o propunere de lege de iniţiativă populară pentru un referendum în 2013 asupra monedei unice europene. Avem intenţia să adunăm milioane de semnături”.

Obiectivul, a precizat Roberto Maroni, care l-a înlocuit acum câteva luni, în fruntea Ligii Nordului, pe fostul lider istoric al partidului de dreapta, Umberto Bossi, este acela de a organiza un astfel de referendum „în toate ţările membre ale UE, înainte de alegerile europene din 2014”.

În cazul în care italienii ar spune NU monedei unice europene, Liga Nordului se gândeşte la „o nouă zonă euro, în care ar putea intra numai nordul Italiei”.

„Europa a dat faliment, iar Liga Nordului ştia, încă de acum zece ani, că acest lucru s-ar fi putut întâmpla. Noi nu suntem împotriva Europei, ci pentru o nouă Europă”, a mai declarat Roberto Maroni, fost ministru de Interne, în precedentul guvern de dreapta al lui Silvio Berlusconi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.