Daniel Mazilu (ARTRI): Aspectele legate de costuri sunt cele mai stringente probleme ale transportatorilor

0

Subsecretarul general al Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Daniel Mazilu, afirmă, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, că aspectele legate de costuri sunt cele mai stringente probleme cu care se confruntă la ora actuală transportatorii români.

Daniel Mazilu a mai adăugat că o altă problemă serioasă o reprezintă şi întârzierea încasărilor, care uneori ajunge şi la 90 de zile de la efectuarea curselor.

AGERPRES: Care sunt, la ora actuală, cele mai mari probleme cu care se confruntă transportatorii români, atât în activitatea desfăşurată pe teritoriul României, cât şi la nivel internaţional?

Daniel Mazilu: Prin natura activităţii lor, transportatorii se confruntă cu o multitudine de probleme, unele specifice activităţii în sine, şi altele generate de contextul economico-politic, naţional şi internaţional.

La ora actuală, cele mai stringente probleme rămân cele legate de costuri. Şi ne referim la costuri mai mari pentru combustibili, pentru întreţinerea vehiculelor, pentru asigurări, pentru personal, pentru diferite şi multiple taxe, oficiale şi „neoficiale”, care pun şi mai multă presiune pe firmele de transporturi de la noi. O altă problemă serioasă este şi întârzierea încasărilor, care uneori ajunge şi la 90 de zile de la efectuarea curselor. Adunând costurile ridicate cu plăţile întârziate şi cu practicile de concurenţă neloială, obţinem o atmosferă internă destul de stresantă pentru transportatorii români.

Peste aceste probleme se suprapun cele care ţin de contextul în care se organizează şi se desfăşoară activitatea de transport. România are încă o infrastructură subdezvoltată, care generează blocaje şi întârzieri, amplificate întotdeauna de capriciile meteo ale anotimpurilor pe care le traversăm. Chestiunea aceasta trebuie privită cu multă seriozitate de autorităţi pentru că, pe termen lung, ea poate cauza dezechilibre macro-economice, după cum a fost cazul şi în trecut.

O altă piedică, care nu poate fi trecută cu vederea, se referă la formalităţile necesare organizării şi demarării activităţilor de transport, dar şi a operaţiunilor de transport: licenţieri, autorizări, obţinere de documente specifice transportului etc. Este obligatorie traversarea unor etape birocratice anevoioase şi costisitoare, reglementate de o legislaţie greoaie şi neadaptată la condiţiile specifice ţării noastre.

O altă problemă foarte serioasă, mereu actuală, este cursul valutar. Acesta a fost „argintul viu” al perioadei prin care trecem. În mod paradoxal, acest euro ridicat nu a generat o creştere masivă a exporturilor româneşti. Pentru mulţi transportatori, explozia cursului a însemnat o creştere a cheltuielilor contractate în euro. Efectele negative se vor vedea, din nefericire, în bilanţul contabil.

În plus, transportatorii internaţionali de marfă români se confruntă în prezent şi cu lipsa autorizaţiilor de transport pentru Turcia, Federaţia Rusă, Kazahstan, Belarus, Polonia şi Armenia.

Autorităţile noastre sunt responsabile de toate aceste probleme şi vor trebui să găsească repede soluţii. Dar nu singure, ci împreună cu asociaţiile şi organizaţiile reprezentative ale transportatorilor.

AGERPRES: Care sunt principalele direcţii în care a acţionat în ultima perioadă Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, în vederea sprijinirii membrilor săi?

Daniel Mazilu: Membrii ARTRI au beneficiat de sprijin constant şi profesionist pe următoarele direcţii: reprezentare permanentă în organizaţiile internaţionale unde ARTRI este membră; dialog cu instituţiile statului, asigurat printr-o serie de întâlniri de lucru şi de demersuri oficiale; asistenţă şi consultanţă de specialitate pe problemele specifice breslei, sprijin juridic în toate cazurile în care a fost nevoie, facilităţi financiare acordate de asociaţie spre a contracara fluctuaţiile costului carnetelor TIR de la nivelul International Road Transport Union (IRU). Aceste eforturi comune au dat roade. În ciuda crizei, membrii noştri au performanţe deosebite. Putem da ca exemplu firma E. Van Wijk sau premianţii IRU, precum şi premianţii ARTRI, care fac cinste asociaţiei noastre, dar şi României.

AGERPRES: În ce măsură temperaturile deosebit de ridicate din ultimele săptămâni au avut o influenţă semnificativă asupra activităţii firmelor de transport? Dacă s-au înregistrat prejudicii financiare, la ce valoare se ridică acestea?

Daniel Mazilu: Pentru transporturi, în mod special pentru cel rutier, temperaturile prea ridicate sau prea scăzute reprezintă întotdeauna o sursă de probleme. Căldurile acestea au generat întârzieri ale operaţiunilor, care adeseori se traduc prin penalităţi. Cât de însemnate au fost aceste penalităţi, nu putem spune cu precizie. Ceea ce putem afirma cu siguranţă, este faptul că la noi, spre deosebire de alte părţi, soluţia autorităţilor în zilele de caniculă a fost oprirea circulaţiei grele în anumite intervale orare. Alţii, în situaţii similare, au ridicat restricţiile de circulaţie. Noi le-am înmulţit. În felul acesta s-a dat peste cap şi situaţia timpilor de conducere. S-a îngreunat, de asemenea, şi traficul pe timp de noapte.

AGERPRES: În ce mod ar trebui sprijiniţi transportatorii, pentru a resimţi cat mai puţin impactul negativ al factorilor climatici?

Daniel Mazilu: Clima ne ia mereu prin surprindere. Cel puţin, în România. Dar nu clima este problema noastră, ci infrastructura subdezvoltată, realizată fără îndeplinirea standardelor de calitate, amânarea sau întârzierea construirii autostrăzilor şi a şoselelor de centură. Vedeţi cum se leagă toate aceste restanţe ale statului şi cum afectează ele economia pe termen lung! E vremea să definim economia statului român drept prioritate naţională. Prea ne-am culcat pe iluzoria pungă cu bani a UE, din care n-am primit altceva afară de câţiva euro-mărunţei. Prea s-a furat din bugetul naţional şi rezultatele se văd. Aşadar, chestiunea sprijinirii transportatorilor e mult mai complexă şi de durată. Ne trebuie urgent o cadenţă şi o seriozitate pe care nu le-am avut în ultimii aproape 22 de ani.

AGERPRES: Ce soluţii ar trebui adoptate în perioada următoare de autorităţile statului pentru a revigora mediul economic şi a impulsiona schimburile comerciale atât la nivel intern cât şi la nivel internaţional?

Daniel Mazilu: Să pornim de la o comparaţie. Despre bani s-a spus că reprezintă „sângele economiei”. Mediul economic ar reprezenta un organ vital dintr-un mare corp, care este economia globală. Dacă se alterează sângele, este afectat organul vital şi, la final, tot trupul. Şi iată situaţia în care ne aflăm! Cu euro nu stăm bine în Europa. Cu leul, nici atât în România. Orice soluţie, o spunem nu ca economişti profesionişti, dar ca parte a mediului economic, trebuie să pornească de la aşezarea monedei pe sol stabil. Euro stă pe „nisipul albastru”, făcând obiectul unor prognoze îngrijorătoare.

Leul stă la mila speculatorilor internaţionali, care iau adeseori prin surprindere Banca Naţională. Situaţia monedei este legată strâns de comerţul actual şi de gradul de îndatorare a ţării. Europa caută ieşire prin exporturi crescute în afara statelor care o compun. De ce n-am insista şi noi pe acest drum? E clar că nu avem prestigiul sau forţa UE, dar avem datoria de a supravieţui ca neam în aceste vremuri tulburi. Aşadar, stabilitate, mai întâi, productivitate, apoi, export, plata datoriilor şi investiţii.

AGERPRES: Comparativ cu anul trecut, la cât se ridică în acest an valoarea transporturilor comerciale efectuate de transportatorii români la nivel naţional şi internaţional?

Daniel Mazilu: E prematur să dăm un astfel de răspuns pentru că nu avem acum datele finale pentru 2012. Aceste date vor fi disponibile însă începând cu luna octombrie. Sperăm totuşi că ponderea transporturilor comerciale raportate la PIB-ul României nu a scăzut prea mult.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.