Pierderile Hidroelectrica au însumat 1,1 miliarde de euro în ultimii şase ani

0
Pierderile suferite de Hidroelectrica în urma contractelor păguboase semnate cu „băieţii deştepţi” au însumat 1,1 miliarde de euro în perioada 2006-2012, a declarat, vineri, 17 august 2012, într-o conferinţă de presă, Remus Borza, reprezentatul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

„Sunt cele zece contracte bilaterale încheiate în 2002, 2003 şi 2004, pe o perioadă de zece ani de zile şi o bună parte dintre ele au fost prelungite în 2009 până în 2018, respectiv chiar 2019, ianuarie-februarie. Dacă la început aceste contracte au fost benefice Hidroelectricii, şi trebuie să recunoaştem şi acest aspect, în sensul în care cel puţin în perioada 2003-2004 preţul din aceste contracte era net superior preţului de pe piaţa reglementată care, la vremea respectivă, gravita în jurul valorii de 5-7 dolari/megawatt nu mai putem spune acelaşi lucru începând cu anii 2004, 2005 şi cu predilecţie în 2006. Dacă ne raportăm doar la perioada 2006-2012, de când avem anumite repere de preţ, de când a devenit operaţională şi funcţionale cele două pieţe majore – Piaţa concurenţială a contractelor bilaterale şi Piaţa zilei următoare – atunci sigur că putem afirma că aceste contracte au prejudiciat cu echivalentul a 1,1 miliarde euro Hidroelectrica, doar pe ultimii şase ani”, a afirmat Borza.

Potrivit acestuia, denunţarea şi renegocierea celor zece contracte bilaterale au dus la obţinerea unor venituri suplimentare companiei de 94 milioane de lei în primele şapte luni din 2012.

„Denunţând cele şase contracte din zece, am disponibilizat 7,5 milioane de megawatti sau 7,5 terrawatti pe care i-am valorificat pe piaţa liberă fie pe piaţa contractelor bilaterale sau pe piaţa zilei următoare la un preţ mediu de 150 de lei pe Megawatt (…) Nu mă raportez la preţul de astăzi care, evident, că e un preţ conjuctural, atipic şi deloc sănătos pentru industria şi economia românească şi deloc sustenabil pentru bruma de economie care a rămas, adică 300 de lei/megawattul pe piaţa zilei următoare şi chiar 400 de lei/megawattul pe piaţa de echilibrare (…) Denunţarea acestor şase contracte bilaterale a fost o măsură justă, necesară şi echitabilă. La fel renegocierea celorlalte patru contracte, a dus la preţuri substanţial majorate şi a adus Hidroelectrica venituri suplimentare extra-bugetate doar pe primele şapte luni de zile din 2012 de 94 milioane de lei”, a explicat administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica prezintă, vineri, raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a Hidroelectrica. Raportul cuprinde 479 pagini şi a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în data de 16 august 2012.

Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.