Seceta provoacă la Hidroelectrica pierderi de cel puţin 253 milioane euro

0
Seceta din ultimii doi ani provoacă companiei Hidroelectrica pierderi de cel puţin 253 milioane euro, a declarat vineri, 17 august 2012, într-o conferinţă de presă, Remus Borza, reprezentantul companiei Euro Insolv, administratorul judiciar al producătorului de energie.

Producţia pentru 2012 este estimată la 13 TWh, faţă de 14,6 TWh în 2011 şi 20 TWh în 2010 (nivel record).

Luând în calcul că într-un an hidrologic mediu producţia medie este de 17,6 TWh, veniturile nerealizate de Hidroelectrica sunt estimate la 1,16 miliarde lei (253 milioane euro) la un preţ de 150 lei/MWh, respectiv de 1,4 miliarde lei la un preţ de 200 lei/MWh.

„Regimul hidrologic deficitar cu care s-a confruntat Hidroelectrica încă din luna aprilie 2011 şi care a continuat şi în semestrul II al anului 2012, precum şi prognoza de hidraulicitate pentru perioada august- decembrie 2012 care estimează o scădere severă a capacităţii de producţie (aproximativ 13 TWh – comparabilă cu minimul istoric înregistrat în anul 2003), constituie una dintre cauzele insolvenţei debitoarei Hidroelectrica”, se arată în raportul Euro Insol prezentat vineri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.