Jumătate dintre germani se pronunţă pentru menţinerea ţării în zona euro

0

Jumătate dintre germani s-ar pronunţa pentru rămânerea ţării în zona euro în cazul desfăşurării unui referendum pe această temă, potrivit unui sondaj de opinie ce urmează a fi publicat duminică, 19 august 2012, în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), transmite sâmbătă AFP.

O treime dintre germani ar spune „nu” rămânerii principalei economii europene în zona euro, potrivit acestui studiu al institutului Allensbach.

Dintre subiecţii care se declară interesaţi de politică, 60% pledează pentru rămânerea Germaniei în zona euro.

Acest sondaj de opinie, din care au fost difuzate sâmbătă unele extrase, a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane cu vârste peste 16 ani.

Sentimentul antieuropean a câştigat teren în Germania în contextul crizei datoriilor şi al dificultăţilor din Grecia, potrivit sursei citate.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.