Traian Băsescu: Naţionalismul este motivul slabei dezvoltări a judeţelor Harghita şi Covasna

1

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, consideră că naţionalismul este motivul pentru care judeţele Harghita şi Covasna nu s-au dezvoltat corespunzător, iar prezenţa unor investiţii majore în zonă ar fi benefice şi pentru români şi pentru maghiari.

Băsescu a declarat, sâmbătă, 18 august 2012, după ce a vizitat mănăstirea Izvoru Mureşului, că bătălia în zonă trebuie să se dea pentru dezvoltare, iar Harghita şi Covasna vor fi bine ancorate în realităţile româneşti atunci când vor fi tratate ca judeţe care trebuiesc sprijinite pentru crearea de locuri de muncă, de facilităţi culturale sau educaţionale de cel mai înalt nivel.

”Trebuie să recunoaştem că (…) în cele două judeţe dezvoltarea economică este slabă. De ce? Datorită naţionalismului. Aici unii au promovat ideea să vină numai investitori unguri, alţii au zis să vină numai investitori români. Rezultatul? Au venit firme cu potenţial foarte redus, care nu au asigurat dezvoltarea celor două judeţe. Şi mai ales fricţiunile continue au creat impresia de posibil conflict interetnic ceea ce a făcut ca investitorii să nu se apropie de cele două judeţe, în mod consistent. Atmosfera din cele două judeţe, şi eu sper să se îmbunătăţească, este singura care poate stimula investiţii serioase de care cetăţenii, care fie că sunt de etnie maghiară, fie că sunt români de naţionalitate română au nevoie”, a spus preşedintele suspendat.

El a susţinut că fiecare politician trebuie să aibă grijă de minoritarii din această ţară, iar românii din cele două judeţe nu au niciun motiv să se simtă frustraţi dacă le-a transmis un mesaj etnicilor maghiari.

”Eu, dacă am vrut să mă adresez minoritarilor unguri, m-am adresat pentru că eram într-o zonă în care ei sunt majoritari. Românii nu au de ce să se simtă frustraţi în raport cu un preşedinte cetăţean român, de naţionalitate român, creştin şi ortodox. Întotdeauna ai grijă de minoritari şi asta trebuie să facem noi, toţi politicienii. Trebuie să-i facem pe minoritari să vadă că avem aceeaşi încredere ca şi în conaţionalii noştri”, a arătat Băsescu.

Preşedintele suspendat a refuzat să comenteze afirmaţii unui parlamentar FIDESZ care a afirmat, săptămâna trecută, că în câţiva ani Ungaria ar putea cere revizuirea graniţelor şi i-a sugerat preşedintelui interimar să-i răspundă.

”Am văzut un politician lipsit de decenţă care spunea: vreau să văd cum reacţionează preşedintele suspendat Traian Băsescu. Nu o să reacţionez. Dacă un preşedinte ales, fie el şi suspendat, se apucă să reacţioneze la orice tiriplici din orice partid ar însemna să stea cu declaraţii de dimineaţă până seara. (…) Cred că poate să răspundă preşedintele interimar, că el nu este ales. Este accidental acolo”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat se află într-o vizită privată în judeţele Harghita şi Covasna.

Citește și
1 Comentariu
  1. Diplomatu' spune

    Cameleon, ranchiunos din cale-afara, intrigant si partinitor, acesta este presedintele suspendat …

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.