Comisia Europeană se aşteaptă la respectarea deciziei Curţii Constituţionale din România

0

Comisia Europeană a reiterat, marţi, 21 august 2012, apelul adresat de preşedintele executivului comunitar, Jose Manuel Barroso, în scrisoarea trimisă premierului român Victor Ponta, către guvernul de la Bucureşti şi către toate partidele politice din ţară să respecte decizia Curţii Constituţionale.

Menţionând că nu are o reacţie oficială imediată a Comisiei la decizia abia anunţată a Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, purtătorul de cuvânt al CE Olivier Bailly a reamintit, răspunzând la o întrebare în conferinţa de presă cotidiană, îndemnul transmis, la 10 august, de Barroso premierului Ponta ca „guvernul român şi toate partidele politice să respecte decizia Curţii Constituţionale, oricare ar fi aceasta.”

„La acest lucru ne aşteptăm, precum şi la respectarea statului de drept în toate ţările Uniunii Europene”, a subliniat Bailly.

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat marţi că la referendumul din 29 iulie nu au participat cel puţin jumătate plus unu din persoanele înscrise în listele electorale permanente pentru ca acesta să fie valabil în conformitate cu prevederile art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, se arată într-un comunicat al CCR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.