VW, Dacia şi Skoda, în topul înmatriculărilor noi în prima parte a lunii august

0

Aproape 1.500 de autoturisme au fost înmatriculate în prima jumătate a lunii august, cele mai multe fiind din gama Volkswagen, relevă statistica parţială a Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată pe site-ul instituţiei.

Potrivit datelor oficiale, din cele 1.495 de înmatriculări noi pe segmentul autoturismelor, aproape jumătate (719 unităţi) au fost contabilizate de mărcile Volkswagen (273 de unităţi), Dacia (240 unităţi) şi Skoda (206 unităţi).

Din producţia autohtonă au fost mai fost înregistrate, în perioada 1-16 august 2012, un număr de 93 de unităţi Ford.

În ceea ce priveşte mărcile rare, pe primul loc se clasează Jaguar, cu şase unităţi înmatriculate, urmat Porsche (patru unităţi), Lexus şi Jeep (cu câte trei unităţi), Ferrari şi MINI (cu câte două exemplare) şi Infiniti (o unitate).

În plus, în statistica DRPCIV se regăsesc şi alte modele considerate scumpe: Audi (61 de înmatriculări), BMW (47), Mercedes-Benz (45), Land Rover (25) şi Volvo (şapte unităţi).

DRPCIV va da publicităţii situaţia completă a înmatriculărilor noi de autovehicule în România, valabilă pentru luna august, la începutul lunii septembrie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.