Emil Boc exclude variantele suspendării sau demisiei preşedintelui Traian Băsescu

0

Fostul premier democrat-liberal Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca, crede că nu se poate pune problema unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu şi nici varianta demisiei.

„Nu cred că se poate pune în discuţie o asemenea procedură de către oameni care sunt sănătoşi la cap. Ţara mai are câteva luni până la alegerile parlamentare, economia este în criză, cursul euro-leu se prăbuşeşte, preţul la gaze creşte, investiţiile străine directe scad, iar noi discutăm de suspendări”, a declarat, miercuri, 22 august 2012, într-o conferinţă de presă, Emil Boc.

El nu crede că se pune nici problema demisiei preşedintelui Traian Băsescu, cu care spune că a vorbit telefonic.

„Eu cred că mandatul preşedintelui şi legitimitatea s-au stabilit în 2009, cu ocazia validării unui nou mandat de preşedinte al României. După 2014 vom avea un alt preşedinte şi fiecare va decide în cunoştinţă de cauză pe cine va vota”, a menţionat primarul de Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, Emil Boc crede că este nevoie de intrarea în normalitate a vieţii politice din ţară printr-o coabitare prevăzută de Constituţie.

„A menţine în continuare orgolii politice, ambiţii politice ca primă temă a preocupării tuturor este o mare greşeală şi face tare mult rău ţării în condiţiile actuale. Eu cred că trebuie respectată Constituţia în litera şi spiritul ei. Litera spune foarte clar că preşedintele se întoarce la Cotroceni, litera şi spiritul Constituţiei cer un regim de coabitare între preşedinte şi premier, între preşedinte şi majoritatea parlamentară”, a subliniat Emil Boc.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.