968 euro/mp, preţul mediu pentru apartamentele vechi din Bucureşti

0

– Preţurile medii de tranzacţionare ale apartamentelor vechi sunt aproape similare în Bucureşti şi Cluj-Napoca, dar trendul rămâne unul de scădere, cu toate că ritmul s-a mai domolit, iar în unele oraşe se înregistrează chiar şi mici semne de creştere

În semestrul I din 2012, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, la nivel national, a fost de aproximativ 704 euro/mp, în scădere cu aproximativ 2% comparativ cu semestrul II din 2011. Raportat la moneda naţională, de fapt apartamentele vechi au înregistrat o creştere de aproximativ 1%, conform unui raport realizat de compania de consultanţă pentru evaluare „Darian”.

„O particularitate a acestei perioade este aceea că deşi apartamentele au cunoscut o scădere continuă de la începutul perioadei de criză, variaţia puternică euro/leu din ultima perioadă a facut însa ca, în majoritatea cazurilor, pentru românul plătit în moneda naţională, apartamentele sa fie de fapt mai scumpe comparativ cu semestrul trecut şi cu aceeaşi perioadă a anului trecut” a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei „Darian”.

În ceea ce priveşte preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor noi, la nivelul celor 27 de oraşe care fac obiectul analizei de piaţă, acesta a fost de aproximativ 785 euro/mp, în scădere cu aproximativ 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Raportat la moneda naţională, apartamentele vechi au înregistrat o creştere de aproximativ 1%.

O particularitate a pieţei rezidenţiale rămâne apropierea valorilor înregistrate în municipiul Cluj Napoca de cele din Bucureşti în ceea ce priveşte preţul mediu la care s-au tranzacţionat apartamentele vechi. Astfel, în primul semestru din acest an, preţul mediu de vânzare a apartamentelor vechi a fost în Cluj de 965 euro/mp, iar în Bucureşti de 968 euro/mp. În Bucureşti, preţul mediu unitar al apartamentelor vechi, în semestrul I din 2012, a fost în scădere cu aproximativ 2% faţă de semestrul II din 2011 şi cu aproximativ 4% mai mic faţă de semestrul I din 2011. Raportat la moneda naţională, de fapt apartamentele vechi au crescut atât faţă de S2 – 2011 (1%) cât şi faţă de S1 – 2011 (1%).

Capitala rămâne cu cele mai mari preţuri la nivel naţional şi la apartamentele noi: 1.157 eurp/mp în semestrul I din 2012, urmată de Cluj Napoca cu 986 euro/mp şi Iaşi, cu 949 euro/mp.

Preţul mediu unitar la nivel naţional al apartamentelor noi a fost în scădere cu aproximativ 2% faţă de semestrul II din 2011 şi cu aproximativ 3% faţă de semestrul I din 2011. Raportat la moneda naţională, de fapt apartamentele noi au crescut atât faţă de S2 – 2011 (1%) cât şi faţă de S1 – 2011 (2%).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.