USL nu putea să nu accepte cvorumul la referendum

1
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat marţi, 21 august 2012, într-o emisiune televizată că USL nu putea să nu accepte cvorumul de 50% plus unu din populaţia cu drept de vot la referendum întrucât nu a încălcat „niciodată regulile elementare” ale statului de drept.

„Noi am respectat întotdeauna regulile. Într-un stat de drept când guvernezi nu îţi poţi permite niciun centimetru dacă vrei democraţie, stat de drept, să te abaţi nicio secundă. Noi nu puteam impune o lege împotriva avizului CCR„, a afirmat Antonescu.

El a declarat că nu a fost vorba de presiunea internaţională, însă a admis că aceasta a fost „exagerată”.

„Nu este vorba de presiune internaţională, la rândul ei foarte reală şi prea puţin justificată, nepotrivită, exagerată, o imixtiune exagerată în legislaţia unui stat membru al UE. CE, comisarul Barroso, comisarul Reding, Ambasada SUA au cerut României ceva care nu există nicăieri în UE. Nu de asta s-a cedat. ci pentru că în Parlamentul României exista un proiect de lege făcut chiar de colegii din majoritate care au ţinut cont de condiţia pusă de CCR ţinând de acest prag”, a susţinut preşedintele liberal.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. un oarecare spune

    Astia trebuie deportati. Sunt mai rai ca raia. Tara arde si baba se piaptana. Avem probleme mult mai mari decat ciolanul lor.Seceta, evaziunea fiscala, jaful public si altele. In loc sa se apuce de treaba pe ei ii doare sa puna mana pe institutii. Si Nastase inca se simte victima politica dupa cate a facut si inca viseaza sa revina? Nemtii au avut lagarele de concentrare, rusii au avut siberia. Nu ar fi mai simplu sa ii gazam put si simple si sa le confiscam averile? Fara anestezie. Macar asa transmitem un mesaj pt cei care se mai gandesc sa mai faca asa ceva.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.