Alertă roşie de caniculă în Bosnia – cea mai călduroasă vară din ultimii 120 de ani

0

Autorităţile bosniace au anunţat joi, 23 august 2012, că întreaga ţară se află sub incidenţa unei alerte roşii de caniculă, cel mai ridicat nivel de alertă, din cauza unor temperaturi extreme care se află la originea celei mai calde veri din această ţară din ultimii 120 de ani, transmite France Presse, citând Institutul meteorologic naţional.

„Lunile iunie, iulie şi august sunt în acest an cele mai calde de când acest tip de statistici există în Bosnia. Mai exact, ne confruntăm cu cea mai caldă zi din ultimii 120 de ani”, depăşind pe alocuri 41 de grade Celsius, a declarat pentru agenţia franceză de presă un meteorolog din cadrul institutului, Dzenan Zulum.

Zulum a precizat că temperaturile medii înregistrate în ultimele zile la Sarajevo au fost „cu 6 până la 7 grade mai ridicate decât prin raport cu temperaturile obişnuite pentru această perioadă a anului”.

„Am înregistrat miercuri valori absolute /…/ cu un record de 41,3 grade Celsius la Zenica” /centru/, a afirmat Zulum.

„Ne aşteptăm la o vreme similară în următoarele două sau trei zile şi la o răcire uşoară începând de duminică”, a spus Zulum.

Pagubele provocate de caniculă în agricultură sunt estimate între 50 şi 80%, raportat la culturi, potrivit unor asociaţii de agricultori. De asemenea, aprovizionarea cu apă a fost perturbată în mai multe oraşe din cauza secetei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.