Atunci când afacerea mea a dat faliment

1

„Aveam 400 de angajaţi cu normă întreagă. 16 filiale deschise în SUA. Încheiam un an în care 58.009 persoane au participat la una din plimbările şi întrecerile pe distanţă lungă pe care le organizam pentru a strânge bani pentru o asociaţie de caritate şi în care am reuşit să strângem 169 milioane de dolari în contribuţii pentru SIDA, cancer la sân şi prevenţie împotriva sinuciderilor, cu 32 de milioane mai mult decât în anul precedent.
Iar apoi, compania mea, Pallotta TeamWorks, a dat faliment”, povesteşte  Dan Pallotta pe pe HBR Blog Network (Harvard Business Review)

 

Fundaţia Produselor Avon, braţul caritabil al companiei de cosmetice din lista Fortune 500, şi-a însuşit ilegal conceptul nostru „3 zile pentru Cancer la Sân”, şi pe data de 11 august 2002, a anunţat planul companiei lor de a organiza un marş pe mai multe zile pentru a strânge fonduri pentru cancerul mamar, prin intermediul unor reclame de o pagină în majoritatea ziarelor importante din SUA.

Acest lucru se întâmpla după o relaţie de cinci ani cu noi, în care le-am îmbunătăţit capacitatea de obţinere a finanţărilor pentru cercetarea în domeniul cancerului la sân, de la 5 milioane de dolari pe an până la 70,9 milioane de dolari pe an, acumulând în total 194 de milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani, o sumă uriaşă şi nemauzită pentru o strângere de fonduri caritabile retail.

Cu câteva luni mai devreme, Avon ne-a informat că nu mai intenţionează să facă evenimentele împreună cu noi. Nu au spus de ce, ci doar că revizuiesc toate activităţile lor de strângere de fonduri. Eram bulversaţi. Nu au spus niciodată nimic despre planurile lor de a concura în mod direct cu noi.

Noi deţineam proprietatea asupra evenimentelor, de la nume, concept, liste cu persoane participante şi alte proprietăţi intelectuale legate de acest subiect, aşa că ne-am asociat cu un nou partener care să fie beneficiarul pentru următorul sezon.

Însă, ca rezultat al reclamelor Avon de o pagină, noul partener a renunţat, la şapte zile după ce reclamele au început să ruleze. Conceptul de “3 zile pentru Cancer la Sân” era 75% din afacerea noastră. Era ca şi cum McDonald’s şi-ar fi pierdut hamburgerul. Nu a existat suficient timp să strângem capitalul necesar pentru a finanţa nevoile anuale de numerar ale evenimentelor.

Aşa că pe data de 23 august 2002, am închis uşile şi toţi cei 400 de angajaţi au fost disponibilizaţi.

Ulterior am dat în judecată Avon pentru încălcarea contractului şi am câştigat. Avon ne-a dat la rândul său în judecată, cerând suma de 25 de milioane de dolari. Avon a văzut că venitul lor net a scăzut de la 70,9 milioane de dolari în 2002 cu noi, la 11,1 milioane de dolari anul urmăţor, cu propriul marş de 2 zile, o variaţie de aproape 60 de milioane de dolari într-un singur an.

Pe data de 23 august 2002, am intrat în sediul nostru, o clădire spectaculoasă şi creativă în care ne mutasem cu câteva luni înainte. Clădirea trepida din cauza activităţii a 250 de persoane, fără îndoială printre cei mai pasionaţi oameni angajaţi vreodată sub acelaşi acoperiş.

A doua zi, era un oraş fantomă, cu câţiva dintre noi care încercam să găsim o strategie, ceva, care să ne ajute să salvăm compania. Nu am găsit nimic.

Să pierzi, într-o singură secundă, întreaga familie cu care ai lucrat împreună ani de zile, tot ce ai construit timp de 20 de ani, şi casa în care munceaţi cu toţii, şi aceasta în nişte condiţii injuste, este destul de devastator şi nu dorim acest lucru nici celui mai aprig duşman. Este o realitate cumplită.

Atunci când cineva apropiat moare, domneşte simpatia. Oamenii trimit flori. Dar pierderea unei afaceri este foarte diferită din acest punct de vedere…

În ziua în care am închis compania, angajaţii veneau la mine şi mă întrebau dacă îşi pot începe propria companie de organizare de evenimente, luând bucăţi din “corpul” companiei înainte ca acesta să se răcească. Lichidatorii vindeau birouri şi dulapuri pe care le-am cumpărat personal la începuturile afacerii. Alţii se duceau să lucreze la concurenţă. Între timp, creditorii îmi băteau la uşă zi şi noapte.

Mi-am pierdut sursa de venit. Eram bun de plată pentru milioanele de dolari garantate cu bunuri personale pe care le-am semnat pentru a alimenta expansiunea noastră. Eram pe punctul de a-mi pierde casa. Şi trebuia să mă mai confrunt şi cu presa care, aşa cum face de obicei, a înţeles complet greşit toată povestea.

Şi nimeni nu suna sau trimitea flori. Nu, moartea era mult mai uşoară.

Zece ani mai târziu, mi-am revenit.

Am reuşit să îmi păstrez casa lucrând împreună cu banca pentru a vinde bunuri ale companiei şi ajungând la un acord de a-i ajuta să îşi recupereze banii prin intermediul procesului împotriva Avon, ceea ce s-a şi întâmplat.

Am trei copiii minunaţi care nu existau în urmă cu zece ani, tripleţi de fapt. Am aflat care îmi sunt adevăraţii prieteni şi am dezvoltat o definiţie a prieteniei mult mai matură şi mai realistă.

Am o abordare diferită în ceea ce priveşte încrederea. Nu o oferi gratuit, decât dacă eşti pregătit să accepţi consecinţele. Am învăţat că oamenii iau ceea ce vor, indiferent de promisiunile făcute, dacă tentaţia devine suficient de mare. Şi vor încerca să conceapă tot felul de raţionalizări pentru a-şi justifica acţiunile.

Am învăţat că zicala despre inovaţie este adevărată: la început, oamenii spun că ideea ta este absurdă, apoi că a fost evidentă tot timpul şi apoi vor susţine sus şi tare că a fost ideea lor de la început.

Am învăţat să nu mai semnez niciodată o garanţie, decât dacă îţi permiţi să pierzi întreaga sumă.

Nu există o altă lecţie de învăţat în afara de acestea. Nu mi-am pierdut îndrăzneala sau entuziasmul pentru viaţă şi afaceri. Dar, aş fi lipsit de sinceritate să spun că nu am suferit enorm. Şi încă doare, chiar şi după zece ani de la acea zi.

Eu nu am să vă prezint şapte lucruri pe care să le faceţi atunci când neimaginabilul se întâmplă. Aniversarea de zece ani a necesitat o relatare. Şi având în vedere că Pallotta TeamWorks a fost o afacere în adevăratul sens al cuvântului (Şcoala de Afaceri Harvard a realizat un studiu asupra companiei în anul 2000) am simţit că e potrivit să conving cititorii că ceea ce pare de neconceput se poate întâmpla şi acest lucru este ceva pentru care nu te pregăteşte nimeni în şcoală.

Aşadar, ai grijă să ai în preajma ta un terapeut bun, dacă eşti un antreprenor aflat undeva la limită. Terapeutul nu va tăia şi va fugi. Şi e posibil să te ajute să îţi păstrezi sănătatea mentală. Poate şi mai mult.

„A pierde o afacere” este o afacere serioasă…

Citește și
1 Comentariu
  1. aurora spune

    super poveste

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.