Fotbal – Europa League: FC Vaslui – Inter Milano 0-2

0 20

Inter Milano a învins-o pe FC Vaslui cu scorul de 2-0 (1-0), joi, 23 august 2012, seara, pe stadionul ”Ceahlăul” din Piatra Neamţ, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.

Inter s-a impus prin golurile semnate de Esteban Cambiasso (23) şi Rodrigo Palacio (73) şi este cu un pas în grupele competiţiei.

Inter a luat jocul pe cont propriu din debut şi a acuzat neacordarea unui penalty în min. 3, când mingea a lovit mâna lui Milanov în propriul careu. ”Nerazzurri”, care au evoluat în roşu în acest meci, au dominat şi au deschis scorul în min. 23, prin Cambiasso, cu un voleu din marginea careului, la o minge respinsă de apărarea vasluiană.
Inter a avut şi alte acţiuni ofensive, dar ocaziile mari de gol nu au fost multe. Guarin a tras periculos (35), dar mingea a fost deviată în corner.

FC Vaslui a ieşit mai mult la joc, iar cea mai importantă situaţie a fost şutul lui N’Doye (41), respins în corner de Castellazzi. Totuşi, în finalul primei părţi, Inter a fost aproape să-şi mărească avansul, dar bara s-a opus la mingea trimisă de Palacio din careu (45+1).

În partea secundă, Guarin a irosit o bună şansă (55) din careul vasluian, după care columbianul a fost mai aproape de ţintă, două minute mai târziu.

FC Vaslui a avut două şanse bune de gol, dar şutul lui Varga a trecut prin faţa porţii (68), iar Charalambous a reluat peste transversală (70), după un luft al lui Ranocchia.

Inter şi-a dublat avantajul în min. 73, când Guarin l-a lansat bine pe Palacio, iar acesta a trimis mingea peste Coman, ieşit neinspirat din poartă. Coman a fost însă atent la şuturile lui Guarin (76) şi Coutinho (79).

Echipa lui Şumudică a căutat golul de onoare şi acesta a fost aproape în ultimele minute, când şutul lui Antal a fost deviat în corner de Silvestre (83), iar apoi Castellazzi a respins de sub transversală mingea reluată de Sburlea (84).

Echipa lui Stramaccioni a obţinut o victorie meritată, diferenţa dintre cele două formaţii fiind una clară. FC Vaslui a fost copleşită de numele adversarului şi nu a reuşit să se ridice la un nivel prea bun de joc.

De notat că ”veteranul” Javier Zanetti (39 ani) a disputat la Piatra Neamţ meciul cu numărul 800 pentru Inter.

Manşa secundă va avea loc pe 30 august, pe stadionul ”Giuseppe Meazza”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.