Parcarea supraterană de la Arena Naţională, funcţională de luni

0 54

Parcarea supraterană de la Arena Naţională va fi funcţională de luni, a anunţat vineri, 24 august 2012, primarul general Sorin Oprescu, cu ocazia inaugurării. Parcarea va avea o capacitate de 1.250 de locuri şi va beneficia de un teren de sport multifuncţional pe acoperiş.

„Parcarea va fi folosită în afara evenimentelor şi de către locuitorii din zonă în baza unor abonamente lunare sau anuale. Este o parcare modernă care respectă standardele europene cerute şi sperăm să mai identificăm alte zone în Bucureşti pentru a mări capacitatea locurilor de parcare. Lucrăm la strategia de parcare şi încercăm să o îmbunătăţim”, a afirmat Oprescu, cu ocazia anunţului de finalizare a lucrării.

Parcarea supraterană a costat municipalitatea 35 milioane lei fără TVA şi a fost realizată în circa un an, cu o întârziere de aproape două luni faţă de data anunţată iniţial de constructor.

Parcarea este alcătuită din parter şi trei etaje, are patru lifturi, camere de supraveghere şi senzori de lumină pentru siguranţa maşinilor.

La fiecare etaj este o casierie şi câte un grup sanitar.

Terenul de sport va fi destinat antrenamentelor echipelor ce vor juca pe Arena Naţională, dar şi publicului larg.

Pe terasă sunt două terenuri pentru tenis şi baschet şi un teren de fotbal de dimensiuni 95 metri pe 45 metri. Acesta are un gazon sintetic, este rezistent la căldură, îngheţ şi uzură.

Preţul de intrare în noua parcare este de 1,5 lei pe oră, tarifele pentru abonamente urmând să fie stabilite de către consilierii municipali.

Parcarea are un afişaj electronic atât la intrare, cât şi la fiecare etaj.

La parter sunt 302 locuri, la etajul 1, 2 şi 3 câte 316 locuri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.