Mexic: Doi angajaţi ai ambasadei americane, împuşcaţi de poliţia federală

0 19

Doi angajaţi ai ambasadei americane au fost răniţi vineri, 24 august 2012, de gloanţe în apropiere de Ciudad de Mexico după vehiculul diplomatic cu care circulau a fost luată la ţintă de poliţişti federali mexicani, au anunţat ministerele Marinei şi de Interne, potrivit AFP.

Vineri,”la ora locală 08.00 (14.00 GMT), o maşină diplomatică aparţinând ambasadei americane a fost lovită de mai multe gloanţe trase de poliţişti federali” pe autostrada Tres Marias-Huitzilac care leagă capitala de oraşul Cuernavaca, situat la aproximativ 90 de kilometri sud, a precizat comunicatul comun al celor două instituţii.

Un militar mexican aflat în maşină a fost rănit uşor în incident, adaugă comunicatul care precizează că toţi cei trei bărbaţi au fost internaţi în spital şi sunt în afara oricărui pericol.

Cei trei se îndreptau spre o tabără militară în momentul în care un alt vehicul ai cărui ocupanţi şi-au arătat armele s-a apropiat de ei.

„Şoferul maşinii diplomatice a încercat atunci să facă manevre pentru a se îndepărta, însă când a revenit pe autostradă pasagerii din cealaltă maşină au deschis focul”, se menţionează în document.

„Ulterior, alte trei maşini s-au alăturat urmăririi şi (ocupanţii lor) au tras asupra vehiculului ambasadei americane”, mai informează comunicatul citat de AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.