Tiruri la New York: Un fost angajat concediat a vrut să se răzbune

0

Persoana care a deschis focul vineri, 24 august 2012, dimineaţa la New York este un fost angajat de la un magazin din Empire State Bulding recent concediat. Acesta şi-a împuşcat mortal un fost coleg şi a continuat să tragă la întâmplare pe stradă, au indicat pentru Associated Press doi responsabili din poliţie care au dorit să li se păstreze anonimatul.

Alte opt persoane au fost lovite de gloanţe, dar rănile suferite nu le pun în pericol vieţile, au precizat aceştia.

Trăgătorul lucrase la un magazin din interiorul Empire State Building, faimosul zgârie-nori cu 102 etaje din centrul cartierului Manhattan. Tirurile au survenit în jurul orei 09.00 dimineaţa /13.00 GMT/.

Potrivit AFP, Casa Albă a indicat că preşedintele Barack Obama urmăreşte situaţia, fiind pus la curent cu cele întâmplate la scurt timp după ora locală 09.30 de către consilierul său pentru securitatea internă, John Brennan, a afirmat tot sub acoperirea anonimatului un responsabil de la preşedinţia americană.

Primarul New York-ului, Michael Bloomberg, şi comisarul de poliţie Raymond Kelly au prevăzută pentru ora 11.00 /16.00 GMT/ o conferinţă de presă în apropierea locului unde s-a produs incidentul, menţionează Reuters.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.