Ucraina vrea să intre în UE, dar fără ingerinţe în afacerile sale interne, afirmă preşedintele Ianukovici

0

Ucraina doreşte să facă parte din Uniunea Europeană, dar nu este dispusă să tolereze ingerinţe din exterior în afacerile sale interne, a afirmat vineri, 24 august 2012,  preşedintele Viktor Ianukovici, făcând aluzie la criticile venite din partea statelor occidentale cu privire la încarcerarea opozantei Iulia Timoşenko, relatează agenţia EFE.

„Integrarea cu orice preţ, în schimbul suveranităţii, a concesiilor economice sau teritoriale, sau prin acceptarea ingerinţei în afacerile interne, este o cale pe care nu am acceptat-o şi nu o vom accepta”, a spus Ianukovici în discursul susţinut cu ocazia Zilei Independenţei. „O ţară liberă, la fel ca şi o persoană liberă, poate comite erori sau suferi înfrângeri. Dar întotdeauna va avea posibilitatea unei victorii în viitor”, a adăugat el.

În prezent, Ucraina pare a fi tot mai departe de Europa din cauza încarcerării fostului premier Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere” după ce a semnat, fără acordul guvernului pe care-l conducea, un contract de import de gaze naturale ruseşti, considerat păgubos pentru Ucraina.

UE condiţionează semnarea acordului de asociere cu Ucraina de eliberarea Iuliei Timoşenko, cerând totodată ca acesteia să i se permită să participe la alegerile legislative din luna octombrie. Ea a fost înscrisă în capul listei alianţei de opoziţie condusă de partidul Batkivşina, dar Comisia Electorală ucraineană i-a respins candidatura, întrucât legea ucraineană interzice celor condamnaţi penal să participe la alegeri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.