Flavonozii din cacao încetinesc declinul memoriei în procesul de îmbătrânire

0

– Cercetările ample din ultimii zece ani au demonstrat importanţa deosebită a componentelor naturale cunoscute sub denumirea de flavonoizi  în alimente precum afinele, strugurii, ceaiul verde, ceapa, broccoli şi ciocolata neagră.

 

Flavonoizii ajută activităţile celulare şi metabolice ale organismului, furnizâd suport antioxidant şi reducerea imflamaţiilor, cauza principală a majorităţii bolilor cronice mortale, relatează Naturalnews.com.

Datele statistice arată că în fiecare an, aproape 6% dintre adulţii cu vârsta de peste 70 de ani dezvoltă tulburări cognitve uşoare, care de cele mai multe ori progresează la demenţă sau Alzheimer.

Cercetătorii au descoperit că dacă mâncăm flavonoizi în fiecare zi, tulburările cognitive uşoare pot fi mai puţin dăunătoare.

În trecut, studiile au indicat posibilitatea reducerii riscului de a dezvolta demenţă ca urmare a consumului de flavonoizi din cacao. Ultima cercetare susţine consumul ciocolatei negre pentru că aceasta are o acţiune directă asupra structurii creierului nostru, protejându-ne neuronii de leziuni, îmbunătăţind metabolismul şi interacţiunea lor cu structurile moleculare responsabile pentru memorie.

 

Flavonoizii din cacao îmbunătăţesc memoria şi funcţia cognitivă

Pentru realizarea acestui studiu, echipa de cercetători a format un grup de 90 de participanţi în vârstă cu tulburări cognitive uşoare. Participanţii au băut aleatoriu o băutură bazată pe flavonoizi din cacao, având concentraţii variind de la 990 mg (cea mai mare) la 520 mg (intermediară) sau 45 mg (cea mai redusă), în fiecare zi timp de opt săptămâni.

În dietă nu mai existau alte surse de flavonoizi din mâncăruri sau băuturi. A fost analizată funcţia cognitivă prin intermediul unor teste neuropsihologice, ce vizau funcţia executivă, memoria de lucru, memoria pe termen scurt, memoria episodică pe termen lung, viteza de procesare şi cogniţia per ansamblu.

Cercetătorii au descoperit că memoria de lucru şi abilitatea de a asocia stimuli vizuali cu răspunsuri motorii au fost îmbunătăţite semnificativ la grupul celor care au consumat băuturile cu concentraţie ridicată de flavonoizi, comparativ cu cei care au primit băuturi cu concentraţie mai mică de flavonoizi.

Cel mai important, grupurile cu concentraţiile ridicate şi medie au obţinut markeri îmbunătăţiţi pentru rezistanţa la insulină, stresul oxidativ şi presiunea arterială în comparaţie cu grupul cu concentraţie redusă.

Autorii studiului au concluzionat: „Acest studiu oferă evidenţe încurajatoare pentru consumul de flavonoizi din cacao, ca parte a unei diete controlate privind caloriile şi echilibrată din punct de vedere nutritiv. Rezultatul poate fi îmbunătăţirea funcţiei cognitive, intermediată de îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină”.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.