Mihai Eminescu şi Lucian Blaga, la proba scrisă a bacalaureatului

0
Cei aproximativ 54.000 de candidaţi la sesiunea a doua a examenului de bacalaureat înscrişi pentru proba la română au avut luni de rezolvat cerinţe legate de poezia „De-or trece anii” a lui Mihai Eminescu şi la cel de-al doilea subiect au avut de elaborat un text argumentativ despre munca eficientă pornind de la o afirmaţie a lui Lucian Blaga.

La primul subiect, pe tema a patru strofe din poezia „De-or trece anii” a lui Mihai Eminescu, candidaţii au avut de numit sinonime pentru cuvinte din text, de explicat rolul cratimei dintr-o secvenţă, de construit un enunţ în care să folosească o locuţiune sau o expresie care să conţină un substantiv din poezie.

Totodată, au avut de precizat două motive literare identificate în textul dat, precum şi de prezentat semnificaţia unei figuri de stil.

O altă cerinţă la primul subiect a fost aceea de a comenta în şase sau zece rânduri (maximum 100 de cuvinte) prima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

La cel de-al doilea subiect candidaţii au avut de scris un text de tip argumentativ de 15-30 de rânduri (maximum 300 de cuvinte) despre munca eficientă pornind de la nişte idei sugerate de afirmaţiile lui Lucian Blaga.

La ultimul subiect absolvenţii de liceu au avut de redactat un eseu de două, trei pagini (maximum 900 de cuvinte) în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un roman studiat.

La acest subiect au avut de evidenţiat două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o tipologie, într-un curent cultural sau literar, într-o orientare tematică. Totodată, au avut de ilustrat tema romanului studiat în două episoade, citate sau secvenţe comentate, de prezentat patru elemente de structură şi de compoziţie a textului narativ semnificative pentru tema şi viziunea despre lume din romanul studiat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.