Producţia de legume şi fructe va fi în acest an mai mică cu 40% din cauza secetei

0
Producţia de legume şi fructe va fi în acest an mai mică cu 40% decât anul trecut din cauza secetei şi a problemelor financiare întâmpinate de fermieri, a declarat Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de producători Legume-Fructe Matca.

„În acest an producţia de legume şi fructe va fi mai mică cu 40% faţă de anul trecut, 20% din pierderi fiind acumulate din cauza secetei, iar 20% pentru că mulţi fermieri au renunţat să mai cultive din lipsă de bani. În ultimii trei ani, cultivatorii de legume nu şi-au mai acoperit cheltuielile şi Ministerul Agriculturii nu a venit cu niciun sprijin financiar. Mulţi fermieri nu au avut bani să pornească la drum în primăvară, au avut probleme şi în iarnă, iar la toate acestea s-a adăugat seceta, dar şi lipsa irigaţiilor”, a precizat Croitoru.

Acesta a adăugat că în pomicultură seceta a afectat aproape toate soiurile, în mod special merii şi prunii, iar legumele cultivate în câmp au fost distruse aproape în totalitate.

„Dacă va continua canicula s-ar putea să avem probleme mari şi la cultivare, inclusiv în solarii, nu numai în câmp. Din punct de vedere calitativ legumele din solarii sunt bune, dar în câmp soarele a ars frunzele şi a copt forţat vinetele, ardeiul gras, gogoşarii şi ardeiul capia. Doar la varza cred că vom avea o producţie bună în toamnă şi un preţ bun”, a spus Mircea Croitoru.

Reprezentantul cultivatorilor de legume consideră că informaţiile referitoare la creşterea preţurilor la producători nu sunt conforme cu realitatea, întrucât toate scumpirile apărute din ultima perioadă la legume au fost influenţate de intermediari.

„Nu este adevărat că legumele au fost scumpite de producători. În bazinul legumicol din Matca, castraveţii se vând 0,50 lei, roşiile cu 1,5 – 2 lei, dar din păcate nu prea mai sunt, vinetele cu 1 – 1,2 lei, varza cu 2 lei, iar ardeii între 1,8 şi 2 lei. Majorarea care a apărut acum a apărut pe lanţ, la intermediari, nu provine de la producători. Noi nu avem un comerţ organizat pentru că nimeni în cei 22 ani nu a avut grijă să ne orientăm spre un sector organizat. Nu am nimic cu intermediarii, doar că statul ar trebui să-i fiscalizeze şi pe ei”, a subliniat preşedintele Grupului de producători Legume-Fructe Matca.

Potrivit sursei citate, producătorii agricoli se confrunta la ora actuală cu mari probleme financiare, fiind în imposibilitatea de a-şi mai acoperi cheltuielile, chiar şi în condiţiile obţinerii acelui ajutor de 100 de lei pe hectar, anunţat recent de ministrul Agriculturii.

„Noi nu ne acoperim cheltuielile cu inputurile, acestea s-au scumpit cu 200%, la fel şi energia şi combustibilii. Sunt cheltuielie foarte mari. De exemplu, numai înfiinţarea unui hectar de legume în solar costă 50.000 lei. Sprijinul de 100 de lei pe hectar, mai bine nu ni-l dă pentru că nu ne ajută cu nimic. În schimb, Ministerul ar trebui să vină în sprijinul agricultorilor cu subvenţii la motorină pentru că nu putem face legumicultură cu preţul actual al motorinei sau cu preţurile înregistrate la energia electrică şi îngrăşăminte. Vrem doar ce primesc colegii noştri din Uniunea Europeană. Acum fermierii români au cuţitul la os şi stau pe un butoi de pulbere”, a subliniat preşedintele Mircea Croitoru.

Localitatea Matca din judeţul Galaţi are o suprafaţă de 1.600 de hectare cu solarii şi 1.500 de hectare cultivate în câmp cu legume, fiind considerată cel mai mare bazin legumicol din Europa.

Producţia de legume în 2011 a totalizat 4,096 milioane tone, în creştere cu şase procente (232.000 tone), comparativ cu 2010, datorită creşterii producţiilor medii la hectar, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Producţiile au fost mai mari la tomate (+14,6%) – 881.000 tone, morcovi (+10,9%) – 245.000 tone, ceapă (+7%) – 395.000 tone, varză (+4,5%) – 1,025 milioane tone, ardei (+2,5%) – 249.000 tone şi mai mici la castraveţi (-1,7%) – 169.000 tone.

Anul trecut, suprafaţa cultivată cu legume a scăzut cu 5.000 de hectare, de la 263.000 în 2010, la 258.000 hectare.

Datele INS cuprind producţiile şi suprafaţa cultivată cu legume în câmp, sere, solarii şi grădini familiale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.