Fostul primar din Săcele, Vasile Laţa, trimis în judecată de procurorii DNA

0

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Vasile Laţa, fost primar al municipiului Săcele, judeţul Braşov, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Potrivit DNA, în lunile mai şi iunie 2008, Vasile Laţa, în scopul de a favoriza interesele financiare ale unei societăţi comerciale din Braşov, cu ocazia redactării contractului de lucrări având ca obiect lucrările de reparare a unor drumuri din municipiul Săcele, a inserat în cuprinsul contractului prevederi contrare legislaţiei relevante în domeniu.

De asemenea, cu prilejul executării acestui contract, el nu a luat măsuri de supraveghere a lucrărilor şi de recepţie a acestora şi a acceptat decontarea de două ori a unor cheltuieli şi a unor lucrări neexecutate.

Prin aceste nereguli, Vasile Laţa a creat în dauna Primăriei municipiului Săcele un prejudiciu în valoare totală de 233.330 lei.

Până la finalizarea cercetărilor, Primăria Săcele nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra a patru terenuri şi a unui autoturism aparţinând lui Vasile Laţa.

Dosarul se va judeca la Judecătoria Braşov.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.