Judecătorii CCR Predescu, Gaspar şi Toader consideră că referendumul trebuia validat

0
Judecătorii CCR Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader consideră că referendumul trebuia validat şi arată că cele 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.

În opinia separată transmisă luni, 27 august 2012, de CCR şi semnată de cei trei judecători se precizează că dezacordul exprimat în raport cu hotărârea de invalidare a rezultatelor referendumului are la bază faptul că aceasta a fost adoptată ”prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin ”erata” din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012, ‘erată’ la adoptarea căreia nu au fost consultaţi, ”procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională”.

În document, judecătorii evidenţiază faptul că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, Curtea Constituţională a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate ”au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare”, iar ”raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”, iar pe de altă parte, erata completatoare face referire la ”listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, aşadar indiferent de domiciliu”.

Cei trei judecători subliniază că potrivit reglementărilor legale în vigoare ”starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate nu pot fi incluşi în listele electorale permanente, însă îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinşi în listele electorale suplimentare”.

”Includerea în listele electorale permanente a celor 1.101.809 cetăţeni români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate, la care se adaugă o parte dintre ceilalţi 1.468.369 cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie, dintre care unii sunt minori, este de natură să afecteze rezultatul referendumului. (…) Considerăm că listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512.379 cetăţeni români cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fără a fi reînnoite până în ziua votului. Aceasta deoarece, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, actele de identitate trebuie să fie valabile în ziua votării. În caz contrar, menţinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente este de natură să consacre o nouă categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care în mod obiectiv vor fi absente. În ipoteza în care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţi de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute şi pe liste electorale suplimentare. Faţă de cele expuse, cifra de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual”, explică judecătorii CCR în documentul citat.

Referindu-se la scăderea populaţiei României, aceştia subliniază că ”pornind de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale, considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.