BVB va tranzacţiona începând de miercuri primul ETF

0

Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ va tranzacţiona începând de miercuri, 29 august, un nou instrument financiar – fondul tranzacţionabil (Exchange Traded Fund – ETF) ETF BET Tradeville.

ETF BET Tradeville este primul fond deschis de investiţii românesc care va fi tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti. Prin structura lui, ETF-ul combină avantajele unui fond deschis cu cele ale unui fond închis tranzacţionabil.

Investitorii vor avea oportunitatea de a-şi asuma expuneri diversificate pe piaţa locală la un preţ scăzut şi la costuri mai reduse de tranzacţionare.

Fondul administrat de Vanguard Asset Management replică structura indicelui BET, care este compus din cele mai lichide zece companii listate la BVB (Banca Transilvania, Transgaz, Transelectrica, BRD Groupe Societe General, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Biofarm, BVB, Electromagnetica, SSIF Broker).

ETF BET Tradeville se adresează investitorilor individuali, dar şi celor instituţionali, care vor să îşi construiască o expunere diversificată, pe piaţa locală de acţiuni, cu reducerea efortului operaţional.

Preţul iniţial al unităţilor de fond ETF BET Tradeville este de 5 lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.