Microundele reduc în mod drastic nutrienţii din alimente

0 20

Vă mai amintiţi zilele în care preparam mâncarea fără cuptorul cu microunde? Apa era fiartă pe aragaz sau sobă, puiul era făcut la cuptor, legumele erau înăbuşite, coapte sau sotate. Mâncarea era proaspătă.

Chiar şi o cină rapidă era făcută la aragaz, ceea ce dura în jur de 15 minute. Iar apoi, ştiinţa modernă şi tehnologia ne-au adus cuptorul cu microunde care putea încălzi mâncarea rapid, de la câteva secunde în câteva minute, prezintă Wakeup-world.com.

Industria susţinea că, gătitul la microunde, protejează conţinutul nutrient din alimente. Cumva, la alimentele gustoase care erau scoase din cuptorul cu micorunde, textura şi aroma erau schimbate.

Alimentele gătite sau reîncălzite în cuptoarele cu microunde deveneau cauciucate şi le lipseau mirosul aromat şi stratificat al mâncării gătite mai lent şi pe o perioadă mai lungă.

Cu toate acestea oamenii au cumpărat aspectul, viteza şi simplitatea de a încălzi şi de a mânca alimente gata preparate. Ştiinţa, care a fost susţinută de industria alimentară, a continuat să susţină beneficiile pentru sănătate ale gătitului la microunde.

Recent, informaţii provenite de la surse de încredere pun sub semnul întrebării beneficiile acestui tip de gătire.

Acest lucru înseamnă că o masă ocazională făcută la microunde poate fi dăunătoare? Puţin probabil. Dar o dietă de alimente gătite la o căldură atât de mare? Compuşii sensibili din alimente precum aminoacizii, acizii graşi, vitaminele şi fitonutrienţii se modifică? Se pare că da.

Literatura ştiinţifică în ceea ce priveşte degradarea solului, a alimentelor şi a sănătăţii noastre spune că aceste lucruri se datorează agriculturii moderne, procesării alimentelor, gătitului la microunde şi faptului că nu se consumă suficiente alimente proaspete, naturale, negătite şi organice.

– Trei studii recente ale compoziţiei istorice a alimentelor au arătat un declin între 5% şi 40% la unele minerale din conţinutul produselor proaspete, iar o altă analiză a descoperit o descreştere asemănătoare în sursele noastre de proteine.

– Un studiu scandinav din 1999 ce a analizat gătitul sparanghelului a descoperit că prepararea la microunde a provocat o reducere a vitaminelor.

– În cadrul unei cercetări realizate asupra usturoiului, doar 60 de secunde de încălzire la microunde au fost suficiente pentru a dezactiva alicina, principalul ingredient activ al usturoiului împotriva cancerului.

– Un studiu publicat în noiembrie 2003 a descoperit că broccoli “încălziţi” la microunde cu puţină apă pierd până la 97% din antioxidanţii săi benefici. Prin comparaţie, broccoli înăbuşiţi au pierdut 11% sau mai puţini din antioxidanţii săi.

De asemenea, s-au înregistrat şi reduceri în ceea ce priveşte compuşii săi fenolici şi de glucosinol, însă nivelul mineralelor a rămas intact.

– Un studiu australian recent a arătat că microundele provoacă un grad mai mare de “desfacere a proteinelor” decât încălzirea convenţională.

– Microundele pot distruge agenţii esenţiali de luptă împotriva bolilor din conţinutul laptelui matern care oferă protecţie pentru copilul tău. În 1992, Quan a descoperit că laptele matern  încălzit la microunde a pierdut din activitatea lizozimelor, din anticorpi şi a stimulat creşterea dezvoltării bacteriilor cu potenţial patogenic.

Quan a declarat că microundele au făcut mai mult rău laptelui matern decât orice altă metodă de încălzire, concluzionând: “Microundele par a fi contraindicate la temperaturi ridicate, iar dubii privind siguranţa lor există chiar şi în ceea ce privesc temperaturile reduse.”

Aşadar, nu trebuie repetat faptul că specialiştii nu recomandă gătitul alimentelor în cuptoare cu microunde, deşi resturile de mâncare încălzite uşor nu ridică aceleaşi probleme ca cele discutate mai sus.

De asemenea, încălzirea la microunde a alimentelor grase în recipiente de plastic duce la eliberarea în mâncare a dioxinelor (substanţe cunoscute ca fiind cancerigene) şi a altor toxine. Alimentele încălzite la microunde în mod obişnuit includ pizza, cartofii prăjiţi şi popcornul.

Substanţele chimice eliberate includ printre altele polietilena terptalată (PET), benzenul, toluenul şi xilenul.

În plus, microundele crează noi compuşi care nu pot fi găsiţi în oameni şi în natură, numiţi compuşi radiolitici. Încă nu se ştie cum afectează organismul aceşti compuşi chimici, dar în nici un caz nu promovează sănătatea.

Consumul de fructe şi legume proaspete, negătite sau uşor încălzite, de seminţe, ierburi şi condimente organice reprezintă baza unui plan de alimentaţie sănătos. Se recomandă fierberea şi înăbuşirea cerealelor şi a legumelor.

Pentru produsele din carne se recomandă înăbuşirea, sotarea, coacerea sau amestecarea lor cu supe şi tocăniţe de legume proaspete.

Produsele lactate, cum ar fi brânza din lapte crud de la capre, vaci sau oi, sunt cele mai bogate în nutrienţi atunci când nu sunt încălzite. Brânza crudă, organică este cel mai bine să fie adăugată la salate sau la legume fără a încălzi mâncarea într-un cuptor cu microunde.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.