Piaţa tichetelor de masă a fost afectată de scăderea numărului de angajaţi

0
Companiile cu până la nouă angajaţi au înregistrat în primele şase luni din acest an o creştere de 2,9% a numărului de tichete de masă acordate salariaţilor, comparativ cu semestrul anterior, potrivit unui studiu Sodexo România care evidenţiază faptul că ascensiunea pe segmentul microîntreprinderilor a avut loc în contextul unei scăderi medii de 1,2% a comenzilor pentru voucherele de masă pe piaţa românească.

La nivelul întregii pieţe, după creşterea medie de 9,5%, înregistrată în perioada ianuarie – iunie 2011, a urmat o contracţie a comenzilor de tichete de masă, care s-a accentuat în primele şase luni din acest an, determinând o scădere de 1,2% a cererii faţă de semestrul anterior.

„Această tendinţă a fost generată de decizia companiilor de a recurge la tăieri de personal sau de a micşora costurile prin renunţarea la avantajele extra-salariale, ambele scenarii fiind alimentate în mod automat de criza economică. Scăderea a avut loc în ciuda sistemului fiscal asociat acestui tip de beneficii acordate angajaţilor, tichetele de masă fiind scutite de la plata taxelor salariale şi sunt 100% deductibile fiscal”, a declarat Jean Istasse, General Manager Sodexo Soluţii pentru Motivare.

Companiile mari, cu peste 249 de angajaţi, au comandat cu 1,8% mai puţine tichete în intervalul ianuarie – iunie 2012, faţă de semestrul precedent.

În cazul companiilor mijlocii (50 – 249 de angajaţi), studiul Sodexo arată că ascensiunea înregistrată în 2011 a fost urmată de o perioadă de stagnare.

Companiile mici (sub 49 de angajaţi) şi-au temperat ritmul de creştere (plus 11% în perioada ianuarie – iunie 2011), ajungând la plus 2,2% în intervalul iulie – decembrie 2011. În primul semestru din acest an, au înregistrat o scădere de 1,1% a numărului de tichete comandate, comparativ cu semestrul anterior.

Microîntreprinderile (societăţi cu până la 9 angajaţi) au fost singurele companii din România care s-au abătut de la trendul general al pieţei în primul semestru din 2012 şi au continuat să majoreze cererea pentru tichetele de masă.

Dacă, în perioada ianuarie – iunie 2011, numărul tichetelor de masă comandate de microîntreprinderi a crescut cu peste 14%, în ultimul semestru din 2011, au comandat cu 0,6% mai multe tichete de masă, iar în primele şase luni din acest an, cererea venită din partea microîntreprinderilor a crescut cu 2,9%.

Studiul Sodexo „Evoluţia cererii pentru tichetele de masă pe paliere de companii” a analizat pentru intervalul iulie 2010 – iunie 2012 evoluţia unui eşantion de 5.000 de companii care comandă în fiecare lună tichete de masă pentru angajaţii lor şi care au, în total, 400.000 de angajaţi. Studiul a luat în considerare numai companiile care au comandat constant tichete de masă în perioada menţionată.

Compania Sodexo a fost înfiinţată de către omul de afaceri francez Pierre Bellon, în 1966. Are aproximativ 413.000 de angajaţi în 80 de ţări din întreaga lume şi oferă, zilnic, soluţii pentru 50 milioane de consumatori.

În România, Sodexo este prezentă din 1998, iar astăzi are 200 de angajaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.