Ministerul Finanţelor propune noi reglementări privind arieratele şi plata acestora

0 15

Ministerul Finanţelor propune noi reglementări privind stabilirea, calculul şi plata arieratelor şi amenzi în cazul neplăţii sau realizării de noi angajamente, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare, publicat de Ministerul Finanţelor.

Astfel, pentru menţinerea echilibrului bugetar, creşterea disciplinei economico-financiare de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi reducerea arieratelor vor fi definite ca arierate plăţile restante neachitate în mai mult de 90 de zile de la scadenţă.

De asemenea, potrivit proiectului, MFP propune ca suma aferentă procentului de 20% din cotele şi sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, precum şi din reţinerile cu gradul de necolectare a impozitelor şi taxelor locale, se fie repartizate de consiliul judeţean pentru plata arieratelor scadente de peste 90 de zile şi pentru cofinanţarea de proiecte de dezvoltare locală sau de proiecte de infrastructură.

Ministerul Finanţelor propune ca ordonatorii de credite, care înregistrează arierate, trebuie sa reducă în fiecare lună stocul cu câte 5%, respectiv 3% faţă de luna anterioară.

În caz de nerespectare, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti sistează alimentarea cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în cazul ordonatorilor principali de credite, şi de asemenea, sistează operarea plăţilor din conturile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

‘Prevederea nu se aplică dacă se fac plăţi pentru stingerea arieratelor. În momentul în care s-a atins ţinta de 5%, respectiv 3% se încetează sistarea’, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Dacă va fi aprobat, proiectul prevede corelarea unor prevederi legale din cuprinsul legii cu noile reglementări introduse sau introducerea unor clarificări ca urmare a dificultăţilor de interpretare sesizate în aplicare.

Proiectul mai prevede interzicerea angajării de noi cheltuieli în cazul în care nu sunt achitate plăţile restante, iar pentru necuprinderea de credite bugetare în vederea stingerii plăţilor restante de la finele anului sau realizarea de noi angajamente se vor aplica amenzi de 3.000 – 5.000 lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.