PES şi-ar putea muta congresul de la Bucureşti

0

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) ar urma să oficializeze decizia de a muta de la Bucureşti congresul formaţiunii programat pentru sfârşitul lunii septembrie, în contextul îngrijorărilor privind legitimitatea democratică a premierului Victor Ponta, relatează joi, în exclusivitate, EurActiv.

Nu a fost luată încă nicio decizie privind viitorul congres programat pentru 28-29 septembrie, însă există o puternică opinie că evenimentul va fi mutat la Bruxelles, potrivit unor surse din rândul socialiştilor, citate de EurActiv.

Aceleaşi surse, care au dorit să rămână sub protecţia anonimatului, au declarat că numai ‘doi dintre liderii’ partidelor afiliate PES din Europa au confirmat prezenţa la congresul de la Bucureşti, restul fiind aparent reticenţi să fie primiţi de Ponta, care s-a aflat sub tirul criticilor de când a preluat postul de premier în primăvară.

Atunci când decizia de a organiza congresul la Bucureşti a fost luată anul trecut, Ponta se afla în opoziţie. În contextul în care în România vor avea loc alegeri parlamentare la sfârşitul anului, congresul urma să-i întărească imaginea înaintea scrutinului, scrie EurActiv.

Însă, între timp, Ponta a ajuns la putere, după ce guvernul de centru-dreapta al lui Mihai Răzvan Ungureanu, care s-a aflat la conducere numai două luni, a căzut în urma unei moţiuni de cenzură la 27 aprilie.

Ponta a format un guvern dintr-o alianţa numită Uniunea Social Liberală (USL), formată din formaţiunea sa, Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Naţional Liberal (PNL) condus de Crin Antonescu şi Partidul Conservator, reaminteşte site-ul citat.

De la acel moment, România a fost prinsă într-o luptă pentru putere între preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu şi încercările USL de a pune sub control sistemul judiciar, Curtea Constituţională şi mass-media de ştiri, primind acuzaţii că subminează principiul echilibrului instituţional al democraţiei.

„Evenimentele din România ne-au zguduit încrederea”, a spus preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso la 18 iulie. „Punerea la îndoială a deciziilor sistemului judiciar, subminarea Curţii Constituţionale, anularea unor proceduri stabilite şi înlăturarea mecanismelor de echilibru instituţional au pus sub semnul întrebării angajamentul Guvernului de a respecta statul de drept”, a atras atenţia Barroso.

Înainte de această declaraţie, Barroso s-a întâlnit cu Ponta şi i-a prezentat o listă cu 11 cerinţe care trebuie îndeplinite pentru a restabili statu-quo-ul în urma a ceea ce criticii au spus că a fost o lovitură de stat din cauza încercărilor de a-l înlătura preşedinte, mai scrie EurActiv.

Hannes Swoboda, preşedintele grupului socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, care a sprijinit guvernul lui Ponta, a declarat la 5 iulie că ‘trebuie să monitorizăm cu atenţie evoluţiile din România”. „Grupul S&D are poziţie extrem de clară: există o singură chestiune pentru noi, şi anume dacă legislaţia şi valorile UE sunt încălcate”, a afirmat el.

Comisia Europeană urmează să decidă în decembrie dacă îngrijorările sale au fost rezolvate corespunzător.

Între timp, Ponta a făcut o importantă concesie politică, cerându-le parlamentarilor săi să nu blocheze decizia Curţii Constituţionale privind revenirea în funcţie a preşedintelui suspendat. Antonescu, aliat al lui Ponta care a servit ca preşedinte interimar, a încercat să invalideze reuniunea Parlamentului cerându-le parlamentarilor săi să boicoteze şedinţa.

Băsescu s-a întors în funcţie, însă coabitarea va fi una furtunoasă.

Surse din cadrul PES au spus că, în timp ce lideri ai partidelor de centru-stânga nu vor să fie criticaţi acasă pentru că sunt găzduiţi de un lider atât de controversat ca Ponta, există de asemenea îngrijorări că acesta nu ar trebui să fie slăbit înainte de alegeri. Mutarea congresului de la Bucureşti ar fi o lovitură puternică pentru Ponta, care va împlini 40 de ani la 20 septembrie, a declarat pentru EurActiv o sursă din cadrul PSD România.

În orice caz, se pare că decizia de mutarea a congresului la Bruxelles ar trebui completată de o motivaţie pentru salvarea aparenţelor şi care să poată fi folosită pe plan intern în România, un exerciţiu dificil pentru secretariatul PES. Pentru moment, liderii PES nu pot fi contactaţi, fiind prezenţi la un congres internaţional al socialiştilor în Africa de Sud.

Congresul PES, care are loc o dată la doi ani, trebuie să aleagă un nou preşedinte. Singurul candidat de până acum este preşedintele interimar Serghei Stanişev, fost premier şi lider al Partidului Socialist din Bulgaria, care a fost ales la 24 noiembrie 2011 să-i urmeze în funcţie lui Poul Nyrup Ramussen, retras. Ramussen, fost premier al Danemarcei, a fost preşedinte ale partidului timp de aproape opt ani.

Noul lider PES va fi ales pe o perioadă de doi ani şi jumătate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.