Termenul de depunere a proiectului de buget la Parlament ar putea fi decalat în anii în care au loc alegeri parlamentare

0

Termenul de depunere la Parlament a proiectului de buget ar putea fi decalat, în anul în care au loc alegeri parlamentare iar acestea se desfăşoară în ultimele 3 luni ale anului, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare, publicat de Ministerul Finanţelor.

‘Practica curentă a demonstrat că în anii în care au loc alegeri generale parlamentare, care de regulă se desfăşoară în ultimele trei luni ale anului, datorită procedurilor de numire şi investire a noului Guvern, precum şi celor privind constituirea noului Parlament, proiectul de buget pentru anul următor să nu fie aprobat până la sfârşitul anului.

În această situaţie proiectul de buget se aprobă de către Parlament, de regulă, în prima parte a anului următor. Totodată, proiectul de buget trebuie să reflecte obiectivele politicii fiscale şi bugetare pe care noul Guvern şi le asumă prin Programul de Guvernare’, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

În aceste condiţii, proiectul de ordonanţă de urgenţă propune ca Ministerul Finanţelor Publice să transmită Guvernului proiectul legii bugetare şi proiectul de buget în 15 zile de la investirea Guvernului, iar Guvernul după însuşire să le depună la Parlament în maximum 20 de zile de la investitură în anul în care au loc alegeri parlamentare, iar acestea se desfăşoară în ultimele 3 luni ale anului.

În prezent, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Finanţelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Guvernul, după însuşirea proiectelor legilor bugetare şi de buget, le supune spre adoptare Parlamentului până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.