PSD: Alegerea lui Ponta vicepreşedinte al IS, semnal pozitiv pentru social-democraţia românească

Alegerea preşedintelui PSD, Victor Ponta, drept vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste (IS), cu ocazia Congresului care are loc la Cape Town, Africa de Sud, reprezintă un semnal pozitiv acordat social-democraţiei româneşti, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al PSD, remis vineri.

„Alegerea în această funcţie s-a făcut prin vot, iar rezultatul reprezintă o recunoaştere pe care Victor Ponta şi Partidul Social Democrat din România o primesc din partea colegilor din Internaţionala Socialistă. Decizia reprezintă, în acelaşi timp, şi un semnal pozitiv acordat social-democraţiei româneşti, în urma rezultatelor foarte bune înregistrate în România în ultimul an”, a precizat sursa citată.

Preşedintele PSD a anunţat joi seara că a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste. „Mă bucur şi sper că pentru PSD e un lucru bun. (…) Important era să păstrăm, totuşi, feţe într-o familie politică internaţională pentru că în perioada următoare o să avem mult de luptat să ne refacem ca ţară, ca imagine. Şi e important fiecare contact şi fiecare poziţie”, a spus Ponta, la RTV, despre alegerea sa ca vicelider al socialiştilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.