Rochia de mireasă a Elenei Băsescu are un preţ de numai 4.500 euro

0

Europarlamentarul Elena Băsescu a transmis, joi, 30 august, un comunicat de presă în care oferă detalii cu privire la nunta sa, care va avea loc sâmbătă, la Palatul Snagov.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu a subliniat că a decis să transmită un comunicat, ca urmare a „valului de zvonuri şi informaţii exagerate” care au apărut în presă cu privire la nunta sa.

„Slujba religioasă se va desfăşura după-amiază la o biserică ortodoxă veche din Bucureşti, iar sărbătorirea evenimentului va avea loc la Palatul Snagov, într-un cort special amenajat în grădina acestuia.

Naşii care ne vor fi alături sunt bunii noştri prieteni Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban, iar mireasa va fi însoţită, conform tradiţiei româneşti de o singură domnişoara de onoare şi un singur cavaler de onoare respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc”, informează Elena Băsescu.

Europarlamentarul menţionează că la nuntă vor participa aproximativ 600 de persoane, prieteni şi cunoştinţe ale mirilor, părinţilor şi naşilor.

„Meniul ales conţine, printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel. Aranjamentele florale şi decoraţiile sunt simple, am ales flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea-tematică a întregului eveniment. Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ”, mai dezvăluie Elena Băsescu.

Cât priveşte verighetele, Elena Băsescu spune că acestea sunt din aur rose, fără diamante şi au costat împreună 500 de euro, iar rochia sa este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta şi a fost realizată de designerul român Anca Maxim, costând în jur de 4.500 de euro.

„Nu avem o lună de miere stabilită, am hotărât să o amânăm pentru iarnă sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a început deja. În ciuda celor afirmate de unele publicaţii şi posturi radio şi TV, invitaţii nu au niciun fel de restricţie.

Evenimentul nu beneficiază de nicio protecţie specială din partea Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Menţionăm că, din dorinţa de a răspunde interesului public manifestat cu privire la nunta noastră, vom pune la dispoziţia presei, în timp util, câteva fotografii şi imagini video, care vor putea fi publicate şi difuzate în mod liber.

Înţelegem că există un mare interes public legat de nunta noastră, dar vă adresăm rugămintea de a ne lăsa să ne bucurăm în linişte, alături de cei dragi, de acest eveniment special din viaţa noastră”, se arată în comunicatul semnat de Elena Băsescu şi de viitorul său soţ, Bogdan Ionescu.

Foto: ebasescu.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.