Trupa Compact pleacă în turneu în Canada

Trupa Compact se va afla în perioada 22 septembrie – 14 octombrie, în Canada, într-un turneu în cadrul căruia va susţine şase concerte pentru publicul român de peste Ocean.

Potrivit unui comunicat al biroului de relaţii publice al trupei, formaţia va cânta pe 22 septembrie la Vancouver, pe 28 septembrie la Calgary, pe 30 septembrie la Edmonton, pe 2 octombrie la Winnipeg, pe 7 octombrie la Toronto şi îşi va încheia turneul pe 14 octombrie la Montreal.

„Revenim în Canada după o experienţă de neuitat, trăită anul trecut. Am concertat în săli pline de oameni minunaţi care au cântat cu noi de la prima până la ultima melodie.

Am rămas cu amintiri frumoase în urma acestor întâlniri speciale, iar acum, la cererea fanilor, vom cânta din nou pentru prietenii noştri de peste Ocean, cărora le promitem un show deosebit, aşa cum am făcut de-a lungul celor peste 30 de ani de existenţă a formaţiei”, declară Paul Ciuci, solistul trupei, citat în comunicat.

Trupa Compact a mai susţinut un concert în Toronto, în anul 2008, şi un turneu sold-out în 2011, care a cuprins oraşele Montreal, Quebec, Toronto şi Kitchener.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.