EUR
4,84 RON
(-0.08%)
USD
4,11 RON
(-0.78%)
GBP
5,36 RON
(+0.2%)
CHF
4,49 RON
(-0.29%)
BGN
2,48 RON
(-0.66%)
BYN
1,68 RON
(-0.6%)
CAD
3,07 RON
(-0.06%)
RSD
0,04 RON
(-0.09%)
AUD
2,95 RON
(-0.26%)
JPY
0,04 RON
(-0.38%)
CZK
0,18 RON
(+0.38%)
INR
0,05 RON
(-0.5%)

Tăriceanu acuză risipa banului public făcută de guvernul Boc

Liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu-Tăriceanu, a spus sâmbătă că Guvernul Boc a plătit 78.000 de euro degeaba, timp de 10 luni, pentru un apartament închiriat de statul român la Paris, după ce Teodor Baconschi şi-a încetat mandatul de ambasador.

„Colegul meu Puiu Haşotti îmi dădea un exemplu care poate părea minor pentru a vedea discrepanţa între discursul public şi realitate în cazul celor de la PDL. La Paris, după ce domnul ministru Baconschi şi-a încetat mandatul de ambasador, România, Ministerul de Externe, a continuat să plătească 10 luni chiria pentru apartamentul domnului ministru care nu a dorit să locuiască la ambasadă alături de plebe, a vrut să aibă un apartament reprezentativ şi a plătit 78.000 de euro pe un apartament care nu a mai fost locuit. Acest lucru dovedeşte risipa incredibilă care s-a făcut. Sigur că ea trebuie arătată cetăţenilor ca şi furtul organizat, practicat de PDL”, a spus Tăriceanu la şcoala de vară a Organizaţiei Femeilor Liberale care se desfăşoară sâmbătă şi duminică la Eforie Nord.

La rândul său, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a spus că Guvernul Boc a ţinut apartamentul de la Paris timp de zece luni, apartament pentru care a plătit chiria şi în care nu a locuit nimeni.

„Apartamentul a fost ţinut pentru domnul Baconschi, îşi imaginau că o să se ducă şi o să stea şi dânsul în acest apartament o zi -două într-un an de zile”, a spus Haşotti.

El a mai precizat că şi la Ministerul Culturii a găsit multe nereguli făcute de predecesorul său din guvernul Boc, în general în privinţa fondurilor şi programelor, care au fost distribuite „nejudicios şi pe criterii etnice” într-o măsură importantă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata