Băncile nu mai aşteaptă banii restanţierilor şi scot la vânzare mii de case şi apartamente

Bancherii caută să accelereze recuperarea pierderilor din credite restante aruncând pe piaţă mii de case şi apartamente din toată ţara executate silit – de la locuinţe de câteva mii de euro până la clădiri istorice evaluate la milioane de euro.

BCR, BRD şi Banca Transilvania – primele trei bănci din sistem după valoarea activelor deţinute – au pu­blicat pe site-urile proprii anunţuri de vânzare a circa 1.300 de case şi apartamente şi speră să încaseze din valorificarea acestora echivalentul a 70 mil. euro, scrie ZF.ro.

Aproximativ 550 de apartamente şi 320 de case sunt scoase la licitaţie de BCR, banca sperând să încaseze din vânzarea lor 35 mil. euro. Numărul anunţurilor publicate pe portalul specializat al băncii a crescut în ultimele luni în condiţiile în care banca se află sub presiunea creditelor neperfor­mante, care au atins un sfert din bilanţ, dar şi pe fondul unei schimbări de strategie, care vizează revenirea pe profit începând de anul viitor.

La rândul său, BRD a publicat pe site-ul propriu anunţuri cu circa 165 de case şi apartamente şi speră să recu­pereze din vânzarea acestora suma de 18 mil. euro.

Şi Banca Transilvania a aruncat pe piaţă 250 de locuinţe, cu o valoare cumulată de 16 mil. euro. Anunţurile publicate de bănci pe site-urile proprii sunt însă numai o parte din numărul total al imobilelor executate silit.

Multe dintre locuinţele executate silit de bancheri se află la a doua sau a treia tentativă de vânzare şi au preţuri reduse cu până la 25% faţă de valoarea la care au fost scoase pe piaţă iniţial. Bancherii au ţinut mult timp de preţ, dar în ultima perioadă au început să mai renunţe la pretenţii, văzând că stocul de imobile executate creşte şi cererea este foarte slabă.

Cu toate acestea, băncile nu par dispuse să vândă cu orice preţ, mai ales că de multe ori suma pe care o au de recuperat de la clienţi depăşeşte de câteva ori valoarea imobilului scos la licitaţie. De exemplu, UniCredit Ţiriac încearcă să vândă cu echivalentul a 39.000 de euro un apartament în Ploieşti, în condiţiile în care are de recuperat de la proprietar peste 100.000 de euro.

Mai mult, acelaşi apartament este executat şi de Intesa Sanpaolo, care pretinde o creanţă de aproape 60.000 de euro.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.