Să nu mai punem presiune pe copii!

– Sa aiba note bune, sa fie primii in clasa, sa progreseze fara incetare… Cei care se ocupa de copiii nostri, fie ca sunt consilieri scolari, fie ca sunt dascali, constata acest fapt mai mereu: stresul legat de reusita scolara loveste tot mai dur.

 

Angoasati de viitorul lor profesional, stresati de frica esecului si de frica de a nu fi la inaltime, adolescentii si copiii nostri sunt sub o presiune permanenta. Si fricile si proiectiile noastre de parinti apasa destul de mult asupra umerilor lor firavi. Iata cateva sfaturi si explicatii pentru a nu ne mai stresa copiii.

„Presiunea careia copiii sunt supusi, este enorma“, spune Alain Braconnier, psihiatru si psihanalist francez. „Ea vine din mediu – scoala si parinti –, dar elevul o exercita el insusi asupra sa.

Ceea ce este teribil in presiunea parentala, este ca aceasta insecurizeaza copilul pe termen lung, pentru ca este expresia temerilor parintelui. Acesta nu mai este cel care trebuie sa sustina copilul, ci o persoana pe care copilul trebuie sa o asigure.“

Trebuie spus, de asemenea, ca si contextul economic are o influenta. Discursul dominant despre criza economica nu e de natura sa risipeasca norii. „Criza accentueaza angoasa in interiorul familiilor“, spune Anne Catherine Pernot Masson, pedopsihiatru.

„Argumentul somajului este adus in discutie pentru a-i motiva pe copii, dar, de fapt, acest lucru nu face decat sa alimenteze dubiile lor asupra capacitatii lor de a-si gasi locul lor intr-o lume asa de ostila!“ Angoasei parentale ii raspunde, de asemenea, cea a unei scoli tot mai destabilizate. Fara a vorbi despre un sistem scolar care supune elevul unei evaluari tot mai precoce si care promoveaza competitia si individualismul.

 

Exigenta sau presiune

Pentru Brigitte Brot, psihopedagog specialist in motivatie, este urgent sa facem diferenta intre exigenta legitima si presiunea anxiogena.

„Exigenta cea buna este cea care il sustine pe copil, ia in calcul punctele sale slabe si pe cele puternice, il ghideaza pentru a avansa. In aceasta relatie, parintele este un partener.

Invers, presiunea este facuta din hartuire, intruziune, amenintare, santaj, culpabilizare, este tintita catre un singur rezultat si neaga copilul, pentru ca i se adreseaza numai elevului si nu individului. Sa decodam corect mizele ascunse, sa clarificam rolurile, sa dozam bine cererile. Acestea sunt uneltele de care poate sa se foloseasca orice parinte pentru a-si insoti mai bine copilul pe drumul invatarii si autonomiei”.

Interviu cu Patrice Huerre, pedopsihiatru

„Nu muncesti destul, media ta e insuficienta, fara o diploma nu faci nimic…“ Aceste mici fraze mentin copilul in stare de stres si sunt total contraproductive, previne specialistul.

 

Psychologies: Care este natura presiunii la care este supus copilul?

Patrice Huerre: Exista doua forme de presiune. Una este cantitativa, alta este calitativa. Prima consta in a-i repeta copilului ca nu munceste destul – asadar, organizeaza totul in jurul muncii pe care el trebuie sa o presteze. A doua se refera la note, la competitie, la comentariile profesorilor, care nu sunt niciodata suficient de laudative.

In cele doua cazuri, accentul este pus exclusiv pe insuficientele reale sau imaginare ale copilului. Ceea ce, in loc sa il stimuleze, asa cum cred parintii, il fac sa se indoiasca de el insusi, ii sting curiozitatea si, in final, il demotiveaza in profunzime.

 

Parintii sunt, asadar, marii responsabili de stresul copilului?

P.H.: Sa nu-i culpabilizam pe parinti. Ei cred ca sunt responsabili de reusita scolara a progeniturii. Ceea ce se traduce printr-o stimulare tot mai precoce si, implicit sau explicit, prin promovarea performantei si a competitiei.

Astazi, un elev agitat este considerat activ si precoce. Dar poate ca agitatia lui este rezultatul unei hiperstimulari parentale, constienta sau nu. Rezultatul: parintii, prinsi in decizia lor de a-i asigura copilului toate sansele in aceasta lume, unde lucrurile nu sunt deloc simple, il fac prizonieri ai anxietatii si nelinistii lor.

 

Cum se exercita aceasta presiune la nivel cotidian?

P.H.: In principiu, prin doua metode: ne focalizam pe note si le retinem pe cele proaste si gasindu-le pe cele bune… normale. Si reducem comunicarea familiala la un dialog intre parinte si elev.

Cati dintre copii nu spun ca ei simt ca parintele ii reduce la statutul de elev! Nu ii intreaba ce ii face sa vibreze, ce ii nelinisteste, nu vorbesc despre ei insisi la aceeasi varsta, nu povestesc despre ziua lor de munca – iata ceea ce tese, de fapt, o relatie deopotriva intima si respectuoasa. Si care permite sa evacuam stresul de peste zi. Presiunea suprima dimensiunea placerii si curiozitatea invatarii, este incompatibila cu motivarea.

 

Dar si cand rezultatele nu sunt bune, se impun anumite masuri…

P.H.: In acest caz, a pune pielea pe bat, nu face decat sa agraveze treburile. De cand dureaza problema? Este prima de acest fel sau au mai fost si altele? Ce spune copilul? Ce spun profesorii? Care este intuitia mea de parinte? Este vorba despre lipsa efortului, de organizare proasta, de probleme de concentrare sau de intelegere?

Daca nu facem un tur complet al problemelor, ne alegem cu un raspuns nu doar incomplet, ci si nociv. Exigenta buna se obtine atunci cand parintele a facut distinctia intre interesul obiectiv al copilului si ceea ce proiecteaza asupra lui din propriile sale nelinisti. Cheia este o vigilenta binevoitoare: stabilim un cadru si un ritm de munca adaptat nevoilor copilului si il ajustam in functie de evolutia lui.

Editare: Iuliana Alexa, Psychologies.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!