Care este scopul adevărat al muncii?

Munca este un lucru bun sau rău? Poate părea o întrebare prostească având în vedere faptul că şomajul este o problemă mondială. În ciuda grijilor actuale, “bunătatea” muncii este adânc înrădăcinată în cultura noastră. Aplaudăm persoanele pentru etica lor profesională, judecăm economia în funcţie de productivitatea sa şi chiar sărbătorim munca printr-o zi naţională.

 

Dar există o ambivalenţă de bază: sărbătorim Ziua Muncii prin faptul că nu muncim, Cartea Genezei spune că munca este pedeapsa pentru păcatul lui Adam, iar mulţi dintre noi numărăm zilele până la următoarea vacanţă şi considerăm momentul pensionării ca fiind singurul motiv pentru care continuăm să mergem la servici, povesteşte Gary Gutting, profesor de filozofie la Universitatea Notre Dame, pentru Blogs.nytimes.com.

Suntem ambivalenţi în ceea ce priveşte munca deoarece în sistemul nostru capitalist acest lucru înseamnă “muncă pentru bani” (salariu-forţă de muncă), nu de dragul ei. Reprezintă ceea ce filozofii numeau un bun instrumental, ceva valoros nu în esenţa sa, ci pentru ceea ce putem realiza cu ajutorul lui.

Pentru majoritatea dintre noi, un loc de muncă plătit este în continuare extrem de important, pe măsură ce masele de oameni şomeri cunosc foarte bine această idee. Însă, în sistemul economic de astăzi, majoritatea dintre noi privim munca ca pe un mijloc pentru altceva: creează un trai de viaţă, dar nu reprezintă o viaţă.

Atunci, pentru ce anume este munca? Aristotel are un răspuns frapant: “muncim pentru a avea timp liber, de care depinde fericirea noastră”. Această afirmaţie poate părea la prima vedere absurdă.

Cum putem fi fericiţi atunci când nu facem nimic? Nu inactivitatea conduce la plictiseală, acea stare anostă care distruge vieţi portretizată în atât de multe romane, cel puţin după “Doamna Bovary”?

Totul depinde de cum înţelegem timpul liber. Este inactivitate, dacă pur şi simplu nu faci nimic? Atunci, o viaţă este în cel mai bun caz plictisitoare (o lecţie din romanul lui Voltaire “Candide”) şi în cel mai rău caz terifiantă (după cum spune Pascal, neavând altceva de făut decât să ne gândim la moarte). Nu, timpul liber la care se referea Aristotel este activitatea productivă pe care o realizăm de dragul ei, în timp ce munca o facem pentru altceva.

Putem trece acum la întrebarea referitoare la ce activităţi realizăm pentru a ne bucura de ele?

Poate mâncatul, sportul, dragostea, aventura, arta, contemplarea? Ideea este că implicarea în astfel de activităţi, şi împărtăşirea lor cu ceilalţi, este ceea ce ne face viaţa mai frumoasă. Timpul liber, nu munca, ar trebui să fie principalul nostru obiectiv.

Bertrand Russell, în eseul său clasic “Elogiul inactivităţii” este de acord cu această afirmaţie. “o mare parte din rău este făcută în lumea modernă prin credinţa şi încrederea în virtutea muncii”, spune el. În schimb, “drumul spre fericire şi prosperitate constă într-o diminuare organizată a muncii”.

Înainte de descoperirile tehnologice din ultimele două secole, timpul liber putea fi doar “prerogativul claselor mici privilegiate” susţinute de munca sclavilor sau de un echivalent apropiat. Însă, acest aspect nu mai este necesar: “moralitatea muncii este moralitatea sclavilor, iar lumea modernă nu are nevoie de sclavie”.

Folosind exemplul celebru al lui Adam Smith, referitor la producţia de ace, Russell face soluţia să pară destul de simplă:

“Să presupunem că, la un moment dat, un anumit număr de oameni sunt implicaţi în fabricarea acelor. Aceştia produc cât de multe ace are nevoie lumea, lucrând (să spunem) câte opt ore pe zi. Cineva face o invenţie prin care acelaşi număr de oameni produce de două ori mai multe ace: acele sunt deja foarte ieftine, încât cu greu altele vor fi cumpărate la un preţ mai mic. Într-o lume sensibilă, toată lumea implicată în procesul de fabricare al acelor va lucra patru ore în loc de opt, şi toate celelalte aspecte vor funcţiona ca şi până acum.”

Însă, nu face Russell o greşeală evidentă? El presupune că singurul motiv pentru care oamenii ar continua să muncească opt ore pe zi ar fi să facă mai multe ace, de care nimeni nu are nevoie. Totuşi, în capitalismul modern, ideea ar fi să se producă ace mai bune (sau poate ceva mai important decât acele), şi astfel îmbunătăţind calitatea vieţii.

Să presupunem că în 1932, când Russell a scris acest eseu, am urma sfatul lui şi am transforma toate câştigurile productivităţii într-o creştere a timpului liber. În acest caz, antibioticele, avioanele turbo-jet şi calculatoarele digitale probabil nu ar mai fi devenit părţi componente ale vieţii noastre.

Putem dezbate ce anume constituie progresul real, dar este clar că propunerea simplă a lui Russell ar însemna tranzacţionarea calităţii vieţii pentru mai mult timp liber.

Însă, capitalismul în sine nu este interesat de calitatea vieţii. Este practic un sistem de producere a unor lucruri pe care să le vinzi pentru un profit, cu cât este mai mare, cu atât mai bine şi pentru că îmbunătăţesc calitatea vieţii. Sistemul funcţionează cel puţin la fel de bine şi dacă un produs se vinde nu neapărat pentru că este o contribuţie la bunăstarea umanităţii, ci pentru că oamenii sunt convinşi în mod fals că trebuie să aibă bunul respectiv.

Adesea este mult mai uşor să convingi oamenii să cumpere ceva care este inferior decât ceva care este superior. Din acest motiv magazinele sunt pline de produse care satisfac capricii şi incertitudini, dar nicio nevoie reală. Se pare că ar trebui să creştem timpul liber, şi să facem viaţa să merite trăită, prin producerea doar a acelor bunuri care contribuie la o viaţă mai bună. În schimb, muncitorii ar avea satisfacţia că produc lucruri de o reală valoare.

Însă acest lucru ridică următoarea întrebare: cine decide ce anume are o valoare reală? Sistemul capitalist are propriul său răspuns: consumatorul, liber să cumpere ceea ce vrea într-o piaţă deschisă.

Numesc acest lucru “propriul răspuns al capitalismului” deoarece este cel care împiedică sistemul să opereze în mod autonom. Prezintă interes în special pentru proprietari, manageri şi alţii care au un interes major în acest sistem.

Însă răspunsul este lipsit de sinceritate. Încă din copilăria noastră, piaţa în sine a muncit pentru a ne face consumatori, antrenaţi să cumpărăm orice se vinde, indiferent de relevanţa pe care o are produsul respectiv pentru înflorirea umanităţii. Libertatea adevărată presupune ca noi să facem parte din piaţă ca nişte agenţi formaţi, cu obiective ale vieţii bine determinate nu de campanii publicitare, ci de propria noastră experienţă şi reflectare asupra posibilităţilor variate ale împlinirii umane.

În schimb, o astfel de libertate presupune la rândul său o educaţie eliberatoare, una centrată nu pe îndoctrinare, condiţionare socială sau pregătire tehnică, ci pe dezvoltarea unor persoane capabile de angajamente inteligente şi informate faţă de valorile care le ghidează vieţile.

Din acest motiv, în special în societatea noastră capitalistă, educaţia nu trebuie să fie în principal pentru instruirea unor angajaţi sau unor consumatori (ambele nişte unelte ale capitalismului, aşa cum spun marxiştii). În schimb, şcolile ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre instruirea unor agenţi auto-determinaţi care pot vedea dincolo de laudele exagerate ale pieţii şi care să insiste ca piaţa să le furnizeze ceea ce ei decid că au nevoie pentru a duce o viaţă împlinită. Capitalismul, cu devotamentul său pentru profit, nu este rău în sine, dar devine rău atunci când ajunge să ne controleze alegerile de dragul profitului.

Capitalismul lucrează pentru bine, doar atunci când alegerile noastre independente determină ce anume trebuie să producă piaţă pentru a face profit. Aceste alegeri, a unor agenţi liberi şi educaţi, vor stabili standardele producţiei capitaliste şi vor conduce spre construirea unei lumi în care, spune Aristotel, munca este realizată de dragul timpului liber. Din păcate, ne aflăm foarte departe de acest ideal, dar este unul spre care se merită să ne îndreptăm.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.