De ce fug din China companiile japoneze Toyota, Honda, Panasonic?

– Tensiunile diplomatice care s-au transformat în război economic au pus faţă în faţă două sisteme: mixtură socialist-capitalistă centralizat controlată de Partidul Comunist Chinez cu o societate capitalistă aflată în declin şi care nu mai reuşeşte să-şi revină în urma loviturilor succesive primite sub centura economică din 2007 încoace. Pretextul noului război economic: suveranitatea a cinci insuliţe minuscule pe care şi-o dispută China şi Japonia, iar rezultatul poate fi inscripţionarea întregului glob cu sigla: “Made în China”

 

Insulele care dinamitează relaţiile sino-nipone

Diferendul teritorial care opune Japonia şi China având ca subiect suveranitatea insuliţelor găzduite de marea Chinei orientale, arhipelag cunoscut la Pekin sub numele de Diaoyu şi La Tokyo sub denumirea de Senkaku, este gata de a declanşa un conflict extrem de serios între cei doi gigantic economici.

Schimbările politice majore care se anunţa anul acesta atât la Beijing cât şi la Tokyo sau Seul (Coreea la rândul său este interesată de acest arhipelag) forţează guvernele să adopte un ton mult mai tranşant decât era de aşteptat.

Astfel, pe 14 septembrie, Pekinul a trimis nave de supraveghere în apropierea acestei insule pentru a “demonstra jurisdicţia chineză asupra acestor insule şi a-şi apăra interesele sale maritime” consideră ministrul de externe chinez.

“Un fapt fără precedent” dezminţea Tokyo care imediat l-a convocat pe ambasadorul chinez pentru a protesta. Acesta din urmă a reiterat opoziţia Chinei în ceea ce priveşte cumpărarea de către executivul nipon a respectivelor insule.

În aceste condiţii, premierul nipon Yoshihiko Noda a pus în funcţiune o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei şi pentru a preveni că autorităţile japoneze “vor face totul pentru a supraveghea navele”.

Situate la 90 de mile maritime în estul insulei Okinawa şi la 120 de nordul Taiwan, arhipelagul Senkaku/Diaoyu este constituit din cinci insule nelocuite dintre care cea mai mare are 3,5 km pătraţi, iar celelalte câteva zeci de hectare.

Japonia a anexat în 1895, după primul război sino-nipon, insulele Senkaku. La finele celui de al doilea război mondial insulele împreună cu Okinawa au fost plasate sub administrare americană înainte de a fi restituite Japoniei în 1972, în baza unui acord în care însă arhipelagul Senkaku nu este explicit menţionat explicit.

După 1971, Taïwanul (teritoriu independent, dar asupra căruia China revendică suveranitatea) şi Republica Populară Chineză au revendicat suveranitatea asupra insulelor. Motivul invocat de către RPC este că arhipelagul Diaoyu este menţionat într-o lucrare datată 1403 în care se afirmă că insulele fac parte din teritoriul chinez încă “din cele mai vechi timpuri”.

Dintre cele cinci insule Senkaku, una aparţine statului, în timp celelalte familiei Kurihara, o familie de bogaţi proprietari de terenuri japonezi. Familia a achiziţionat insulele Uotsuri, Kitako, Minamiko şi Kuba la începutul anilor 1970, iar din 2020 ministerul gestiunii publice a închiriat trei dintre aceste insule pentru antrenamentul forţelor americane.

 

Jocuri economice şi strategice

Deşi nelocuite, insulele fac obiectul revendicărilor tuturor părţilor implicate în dispută datorită apelor bogate în peşte, dar mai ales datorită subsolului acestora care ascunde bogate rezerve petroliere.

Ultimul diferend teritorial a avut ca subiect delimitarea zonei economice exclusive şi de exploatare a hidrocarburilor care se găsesc în zonă. Până în prezent, China şi Japonia nu au pus niciodată în practică acordul care s-a încheiat în 2008 pentru exploatarea celor două posibile câmpuri de gaz şi petrol din zonă, situate la limita zonelor economice exclusive.

Citeste si:  Producătorii auto niponi vor redeschide săptămâna aceasta fabricile închise în urma cutremurului

Pe de altă parte, amplasarea insulelor este strategică pentru marină chineză care consideră marea Chinei de Sud ca fiind o “zonă de interes vital”.

În acelaşi timp, Tokyo observa cu îngrijorare expansiunea militară chineză şi expresia ambiţiilor sale la limita teritoriului maritim nipon. În ediţia din 2012 a Cărţii Albe a apărării Japoniei, publicată în 31 iulie, prioritatea acesteia este de apărare a insulelor Nansei care includ şi insulele… Senkaku.

Aşa se face că arhipelagul a făcut obiectul a numeroase incidente diplomatice între cele două ţări, incidentul cel mai serios fiind înregistrat în septembrie 2010, când marina japoneză a arestat căpitanul unui trauler chinez acuzat că a lovit o navă de pază niponă în apele din jurul acestor insule. Marşuri anti japoneze au fost organizate în marile oraşe chineze din provincie, iar Pekinul a reacţionat cu brutalitate ameninţând Japonia cu represalii economice.

După aceasta, incidentele s-au multiplicat atingând paroxismul în urma anunţului guvernatorului capitalei nipone de achiziţionare a insulelor, ceea ce a dat naştere unui puseu de febră naţionalistă în partea Pekinului.

Tensiunile sunt cu atât mai mari cu cât în Japonia urmează alegeri parlamentare anticipate şi China va cunoaşte în octombrie schimbarea gărzii politice de la vârf. Astfel încât manifestările se multiplică în cele două ţări fiind alimentate şi de responsabilii politici.

Chestiune a fost de altfel dezbătută şi în cadrul întâlnirii dintre secretarul de stat american, Hillary Clinton, şi conducătorii chinezi care s-a desfăşurat în perioada 4/5 septembrie la Pekin.

Cu acest prilej, Clinton a reiterat faptul că SUA refuză să se pronunţe în acesta problemă din două motive: nu vrea răcirea relaţiilor cu China şi nici cu forţele politice care conduc Japonia. Trebuie menţionat în acest context că în 2010, China a refuzat medierea americană a conflictului declarând că “disputele sino-japoneze în jurul insulelor Diaoyu sunt o chestiune bilaterală”.

 

Vânzare sau naţionalizare

Originea actualei crize se află în declaraţiile radicalului guvernator al Tokyoulkui, Shintaro Ishihara (recunoscut ca ultranaţionalist în urma atacurilor sale virulente împotriva Pekinului) care anunţă în aprilie 2012 că municipalitatea din Tokyo este gata să cumpere cele patru insule aflate în proprietatea familiei Kurihara, adăugând deja suma pusă la dispoziţie prin subscripţie publică: 1,37 miliarde yeni (14 milioane euro). Anunţul a reînviat tensiunile cu China care au repetat că insulele îi aparţin.

După ce, pe 20 iulie, un membru al familiei Kurihara a făcut public că municipalitatea din Tokyo are prioritate pentru a evita „neînţelegerile şi transformarea acesteia într-o afacere de stat”, guvernul nipon a decis accelerarea procesului de achiziţie, ceea ce avut ca efect creşterea tensiunilor în jurul acestui subiect.

Apogeul a fost atins pe 10 septembrie când secretarul adjunct al executivului nipon a anunţat încheierea pe 10 septembrie a unui acord cu familia proprietară pentru achiziţia a trei dintre cele patru insule, dintre care pentru cea mai mare, Uotsurijima, se vor plăti 2,05 miliarde yeni (21 milioane euro).

În aceeaşi zi, premierul chinez, Wen Jiabao, a avertizat că “insulele Diaoyu sunt parte integrantă a teritoriului chinez. În ceea ce priveşte suveranitatea teritorială guvernul şi poporul chinez nu vor ceda niciodată nici un centimetru pătrat”.

Citeste si:  Ţepe imobiliare, „vizate” de notari

La rândul său, Taïwanul a protestat viguros în faţa acestui act de naţionalizare a arhipelagului de către statul nipon. “Actul unilateral şi ilegal al Japoniei nu poate pune în discuţie faptul că insulele Diaoyu aparţin Republicii chineze” afirmă Timothy Yang, ministrul taiwanez al afacerilor externe.

Ca urmare a deteriorării relaţiilor dintre cele două ţări, Pekinul a decis ca pe 11 şi pe 14 septembrie să trimită în patrulare nave aparţinând Administraţiei Oceanice de Stat (SOA) în apropierea insulelor pentru a-şi afirma suveranitatea teritorială.

În paralel, ministerul chinez al afacerilor externe a anunţat că ţara sa a decis să prezinte Comisiei limitelor platourilor continentale din cadrul Convenţie ONU referitor la drepturile asupra mărilor (UNCLOS) o ofertă de extindere parţială a limitelor platoului continental cu 200 de mile marine în marea Chinei de Sud.

Conform declaraţiilor ministrului preparativele tehnice pentru înaintarea actelor către Biroul naţional de afaceri oceanice sunt aproape finalizate. Conform poziţiei guvernului chinez prelungirea limitelor platoului continental se va întinde în marea Chinei de Sud până la insula japoneză Okinawa.

De altfel, executivul de la Pekin a trimis aceste informaţii preliminare Comisiei încă din 2009, anunţând că “China se pregăteşte să-şi extindă platoul continental cu 200 de mile marine” urmând că ulterior să remită informaţii suplimentare.

 

Război economic între Tokyo şi Pekin

Interesant că după anunţarea acestui gest de lărgire unilaterală a apelor teritoriale, China a fost răvăşită de manifestări anti japoneze.

Motivaţia protestărilor este aceeaşi: exasperarea acesteia în faţa poziţiei Japoniei în ceea ce priveşte insulele aflate în dispută. Astfel s-a ajuns ca furiei publice să cadă nu numai sediul ambasadei Japoniei, dar şi fabrici sau magazine japoneze care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul Chinei.

Astfel, la Qingdao, a fost înregistrat un început de incendiu la fabrica Panasonic. Iar un concesionar Toyota a fost devastat. Asta a făcut că mari nume ale industriei nipone să-şi reducă drastic activitatea pe teritoriul chinez, giganţi ca Toyota, Sony sau Uniqlo şi-au închis uzinele.

În acelaşi timp, guvernul de la Tokyo face presiuni pentru ca să fie asigurată securitatea japonezilor subliniind că „societăţile japoneze joacă un rol important în economia şi piaţa muncii chineze”. În acest context, Asociaţia economică China-Japonia a anunţa anularea vizitei unui grup de 175 de conducători de companii nipone condus de liderul de la Toyota.

În replică, prin intermediul oficiosului de partid, “Vocea Chinei”, executivul de la Pekin ameninţa Japonia cu represalii economice avertizând că „economia Japoniei nu este imună în faţa măsurilor economice chineze”. Trebuie menţionat că din acest punct de vedere, pentru China, Japonia este pe locul al treilea ca partener comercial fiind precedată de UE şi SUA.

Răspunsul Japoniei la aceste ameninţări?

Toyota, liderul mondial al industriei auto şi-a încetat parţial activitatea în cele nouă uzine chineze în care lucrează 31.000 de persoane. La aceasta se adaugă şi situaţia delicată în care se află cei 860 de concesionari Toyota aflaţi pe întreg teritoriul chinez.

Nissan, deţinut în proporţie de 43,4% de grupul francez Renault, şi-a oprit producţia în două dintre cele trei uzine de asamblare în timp ce Honda îşi închide cele cinci uzine de asamblare.

Panasonic a oprit activitatea în mai multe uzine după ce cea de la Qingdao (est) a fost devastată de un incendiu. De asemenea, Sony a încetat activitatea în două dintre cele şapte uzine. La rândul său Canon a anunţat suspendarea activităţii.

Citeste si:  RAPTOR SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

În ceea ce priveşte marii comercianţi, 30 supermarketuri ai reţelei “Aeon” şi-au închis porţile ca şi cele 13 supermarketuri şi 198 magazine al concurentului său “Seven & I”. De asemenea, 42 de magazine ale distribuitorului de haine “Uniqlo” sunt închise.

 

Cine are de pierdut?

Dacă este să ne luăm după ceea ce scriau jurnaliştii de la oficiosul chinez “Vocea Poporului”, “Japonia ar putea pierde 10 din viitorii ani şi s-ar putea, eventual, întoarce cu 20 de ani în urmă”.

Şi asta pentru simplul fapt că industria japoneză, în special cea electronică, este tributară importului de pământuri rare. Cum această piaţă este controlată cvasi integral de China care este şi cel mai mare producător de astfel de materii prime, ameninţarea Pekinului nu este lipsită de consistenţă.

În plus, o mare parte din producţia Japonia poartă marca “made în China”, iar ruperea relaţiilor cu Pekinul poate fi catastrofală în condiţiile în care 19,3% din comerţul său exterior este realizat cu China.

Dar numai Japonia este marele perdant? La o analiză sumară tensiunile din Asia de Est vor afecta întreaga economie mondială, deoarece este recunoscut rolul de motor economic al zonei respective.

Este suficient să reamintim că pieţele financiare urmăresc cu mai multă atenţie ce se întâmpla la Pekin decât în oricare altă capitală din lume. Forţa economică acumulată de China în ultimii 20 de ani este atât de mare încât nici un stat nu îşi poate imagina că poate intra într-un conflict cu aceasta. Poate doar Rusia şi-ar putea permite – ţinând cont de imensitatea resurselor proprii de care dispune – să-şi răcească relaţiile cu China la un nivel care să afecteze sensibil schimburile bilaterale cu aceasta.

În ceea ce priveşte SUA, marja de manevră a acesteia este limitată datorită faptului că China este cel mai mare creditor al acesteia. Mai mult decât atât, anii de criză au făcut ca multe dintre companiile americane să-şi schimbe stăpânul sau să aibă ca acţionar majoritar un reprezentant chinez.

Iar în ceea ce priveşte Europa, aici lucrurile sunt cu mult mai grave. Dependenţa Uniunii de exporturile chineze este atât de mare încât este de neconceput nu o sistare a acestora, dar nici măcar o răcire a relaţiilor comerciale.

Să ne gândim că s-a ajuns în situaţia în care o mare parte dintre componentele autovehiculelor germane (mândria economiei europene) sunt produse în China. În plus, China s-a dovedit unul dintre principali “sponsori” ai monedei unice intervenind ori de câte ori a fost necesară susţinerea disperată a acesteia. Iar dacă este să vorbim de participarea capitalului chinez în viaţa companiilor europene…

Iată doar câteva dintre argumentele logicii care stau la baza acţiunilor Chinei impotriva Japoniei. Miza reală nu o reprezintă cele cinci insule sau zăcămintele de hidrocarburi ce pot fi exploatate de cel care le controlează suveranitatea, ci este cu mult mai mare: supremaţia şi controlul asupra întregii economii mondiale. Şi din acest punct de vedere putem spune că viitorul are o singură marca: “Made în China”

Dănuţ Dudu

FOTO: AP

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close