EUR
4,84 RON
(+0.41%)
USD
4,33 RON
(+0.98%)
GBP
5,44 RON
(-0.15%)
CHF
4,50 RON
(+0.91%)
BGN
2,47 RON
(+0.51%)
BYN
1,80 RON
(+0.64%)
CAD
3,20 RON
(-0.29%)
RSD
0,04 RON
(+0.41%)
AUD
2,97 RON
(-0.91%)
JPY
0,04 RON
(+1.61%)
CZK
0,18 RON
(-0.39%)
INR
0,06 RON
(+0.17%)

Agarikon: ciupercile antice care uimesc medicină modernă

– Majoritatea medicamentelor moderne îşi au originea în natură. Deşi unele ciuperci au fost folosite în terapii de mii de ani, încă descoperim potenţiale medicamente ascunse în interiorul lor. Pentru mulţi ani, Paul Stamets specialist ciuperci şi membru al Şcolii Medicale din Arizona, a studiat Agarikon, o ciupercă neobişnuită, originară din pădurile de conifere ale Americii de Nord şi Europei.

 

Agarikon supravieţuieşte timp de mulţi ani şi emite spori prin porii albicioşi de dedesubtul ei, în fiecare vară. Această ciupercă în formă de stup ar putea fi cea mai longevivă ciupercă din lume, crescând în pădurile de conifere temperate din California de Nord, Orgeon, Washington şi British Columbia, relatează Huffingtonpost.com.

Această specie supravieţuieşte, în mod precar, şi pe copacii vechi de larice din Alpii sloveni, în apropiere de graniţa cu Italia şi Austria.

Agarikon are două denumiri ştiinţifice: Laricifomes officinalis, nume preferat pentru acele specimene întâlnite pe copacii de larice (specii Larix) şi Fomitopsis officinalis, care se aplică pentru ciupercile găzduite de brad, molid şi cucută.

Micologii de la asociaţia Fungi Perfecti deţin o „bibliotecă” cu 44 de tulpini provenite de la aceste ciuperci rare care au fost colectate din jurul lumii de-a lungul ultimilor 20 de ani.

Fizicianul grec Dioscoride a descris Agarikon ca “elixirul unei vieţi lungi” (elixirum ad longam vitam) în anul 65 î.Hr. în “Materia Medica”, primul manual naturist cunoscut, care avea înregistrate remedii pentru lupta împotriva bolilor.

Din punct de vedere istoric, Agarikon a mai fost cunoscută şi sub numele de  “chinină de lemn” datorită gustului său puternic amărui, dar nu trebuie confundată cu chinina adevărată, care este diferită în ceea ce priveşte compoziţia chimică.

În Grecia antică, Agarikon era recomandată pentru tratarea bolilor respiratorii, transpiraţiilor în timpul nopţii şi pentru afecţiunea numită mai târziu tuberculoză.

Împreună cu Institutul de Cercetare a Tuberculozei din cadrul Universităţii Illinois din Chicago, câteva specimene au fost supuse unor teste privind bacteria de tuberculoză. Directorul institutului, doctorul Scott Franzblau şi studentul său Chang-Hwa Hwang, au identifcat două noi anticoagulante unice în Agarikon, ceea ce a demonstrat activitatea anti-tuberculoasă a ciupercii.

Aceşti compuşi purificaţi se află foarte aproape, ca potenţă şi eficacitate, de ceea ce numim noi astăzi “medicamente”. Totuşi, structurile lor chimice ar putea fi îmbunătăţite pentru a obţine efecte biologice mai mari. Acest efort ar putea transforma compuşii într-un potenţial mijloc de combatere a tuberculozei, boală rezistentă la o mulţime de medicamente şi care este greu de combătut, chiar şi în prezent.

Agarikon nu este doar un puternic agent antiinflamator şi antibacterian, extractele sale au de asemenea şi proprietăţi antivirale demonstrate.

Din 11 tulpini de Agarikon din America de Nord care au fost testate, câteva au evidenţiat o activitate excepţional de puternică împotriva unor viruşi precum variola, gripa porcină (H1N1) şi aviară (H5N1), şi cei de herpes (HSV1, HSV2).

Cel mai recent, o echipă de cercetători ruşi a confirmat activitatea antivirală puternică a ciupercii Agarikon împotriva virusului gripal H5N1 şi a descoperit că aceasta nu este toxică pentru celulele umane.

Faptul că Agarikon este activă atât împotriva viruşilor, cât şi împotriva bacteriilor, sugerează faptul că poate furniza un scut biologic natural împotriva posibilelor infecţii şi a bolilor transmisibile. De aceea, în laboratoarele de cercetare, efectele şi proprietăţile ciupercii Agarikon continuă să fie analizate.

“Sunt convins că Agarikon şi alte ciuperci polipore deţin proprietăţi medicinale nedescoperite încă, ce au o valoare inimaginabilă. Dacă proprietăţile antivirale ale ciupercii se dovedesc a fi eficiente în testele clinice, nu cred că este o exagerare să spunem că trebuie salvate pădurile vechi, acest aspect reprezentând o problemă de apărare naţională. Din moment ce viruşii nu au limită, Agarikon ne-ar putea ajuta să ne apărăm împotriva pandemiilor globale, fie că aceste furtuni virale iau naştere în natură sau din cauza terorismului biologic”, scrie doctorul Nathan Wolfe în cartea sa “Furtuna virală: orizontul unei ere pandemice”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata