Cele mai sigure bănci din lume în anul 2012

– În contextul unei economii globale care a fost afectată de necazuri în sistemul financiar mondial, cuvintele “sigur” şi “bancă” nu sunt prea des asociate. Zguduirea sistemelor bancare din jurul lumii ridică întrebarea: Care sunt cele mai sigure bănci?”

 

În ultimii 21 de ani, Global Finance a întocmit o listă cu cele mai sigure 50 de bănci din lume. Cu o criză europeană a datoriilor şi o rată de creştere economică lentă care are un impact asupra evaluării bancare, siguranţa pe termen lung a băncilor este un subiect de interes major.

Această clasificare a fost realizată cu ajutorul comparaţiei unor evaluări pe termen lung din partea agenţiilor de rating Moody’s, Standard&Poor’s şi Fitch, cu analizele activelor totale deţinute de cele mai mari 500 de bănci din lume.

Pentru o comparaţie mai uşoară, Cnbc.com a listat cele mai bine cotate bănci din fiecare ţară, având în vedere că cele mai mari instituţii bancare au sediile în aceleaşi ţări.

Probabil o să aveţi o surpriză când o să aflaţi care sunt cele mai sigure bănci din lume:

 

Japonia

Cea mai sigură bancă: Shizuoka Bank (nr. 45)

Pentru al treilea an la rând, Shizuoka Bank este numită cea mai sigură bancă din Japonia. În 2011, Shizuoka a declarat un profit net de 473 de miloane de dolari în urma unor venituri de 2,6 miliarde de dolari şi a deţinut active de 9,7 trilioane de yeni (123 miliarde de dolari).

Banca operează prin intermediul a 168 de sucursale şi 28 de sub-filiale, deservind clienţii locali din Tokyo, Osaka, Nagoya şi Shizuoka, şi clienţii externi din New York, Los Angeles, Bruxelles, Hong Kong, Shanghai şi Singapore.

Potrivit companiei, rata de adecvare a capitalului băncii este de 15,9% pe o bază consolidată, una din cele mai mari rate dintre băncile japoneze. Rata de adecvare a capitalului este indicatorul capitalului bancar privind activele ponderate la risc şi determină abilitatea băncii de a-şi îndeplini obligaţiile şi de a face faţă altor riscuri.

 

Taiwan

Cea mai sigură bancă: Banca Taiwan (nr. 44
Banca Taiwan s-a clasat pe locul 44 şi este singura bancă taiwaneză din listă. Banca este cea mai mare din Taiwan din punct de vedere al activelor. La sfârşitul anului 2011, instituţia bancară a totalizat active în valoare de 131 miliarde de dolari, iar depozitele şi împrumuturile sale reprezentau 11,8% şi respectiv 10,1%, de pe întreaga piaţă taiwaneză.

Rata capitalului Tier 1 a băncii se afla la o valoare de 10,5%. Această rată, cunoscută şi sub numele de “capital de bază”, compară capitalul propriu de bază cu activele ponderate la risc. Practic, măsoară puterea financiară a băncii. Banca Taiwan are un rating de A+ din partea Standard&Poor’s şi Aa3 din partea Moody’s.

 

Chile

Cea mai sigură bancă: BancoEstado (nr. 42)

Băncile chiliene au obţinut două locuri în clasamaentul Global Finance, BancoEstado pe locul 42 şi Banco de Chile pe poziţia 46. Prezenţa în clasament a două bănci latino-americane subliniază îmbunătăţirea solvabilităţii a multor instituţii financiare pe pieţele emergente.

BancoEstado este singura bancă comercială deţinută de stat din Chile. Obiectivul său este să furnizeze servicii financiare de-a lungul tuturor sectoarelor sociale şi teritoriilor ţării. Activele băncii sunt în valoare de 40 de miliarde de dolari.

 

Arabia Saudită

Cea mai sigură bancă: Samba Financial Group (nr. 41)

Samba este singura bancă saudită care a reuşit să intre în topul celor mai sigure bănci din lume. Este listată la Bursa de Valori din Arabia Saudită şi este una din cele mai mari companii de servicii financiare din ţară. Pe lângă operaţiunile realizate în Arabia Saudită, banca a menţinut o sucursală în Marea Britanie şi a stabilit recent legături şi în Emiratele Arabe Unite, Pakistan şi Qatar.

La sfârşitul anului 2011, Samba deţinea active în valoare de 51,3 miliarde de dolari şi a declarat un profit net de 1,1 miliarde de dolari.
Citeste continuarea…

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.