Ce afaceri imobiliare au în România cei mai mari miliardari ai lumii

– Capital a realizat o listă cu cei mai mari zece miliardari ai lumii care au afaceri imobiliare în România. Printre aceştia se numără Gerald Cavendish Grosvenor, al şaselea duce de Westminster şi cel mai bogat proprietar birtanic, Ingvar Kamprad, proprietarul IKEA, Benjamin de Rothschild, preşedintele băncii Edmond de Rothschild Group şi descendent al ramurii franceze a familiei Rothschild,  David Rockefeller, capul familiei Rockefeller, şi Nathaniel Rothschild, descendent şi moştenitor al ramurii britanice a familie Rothschild. Majoritatea proiectelor în care sunt implicaţi aceştia vizează construcţia de malluri şi locuinţe.

De departe, miliardarul cu cel mai mare portofoliu de terenuri din România este Eyal Ofer (62 de ani). Alături de fratele său, a moştenit imperiul creat de tatăl lor, Sammy Ofer – care a deţinut titlul de cel mai bogat israelian. Eyal Ofer deţine la nivel local 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara. El a investit în România  peste 500 milioane euro în clădirile de birouri Cathedral Plaza, Platinum Business Center, ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gadens şi hotelul Teleferic din Poiana Braşov. Omul de afaceri a încheiat anul trecut un contract în valoare de 400 milioane euro cu Şantierul Naval Mangalia, care trebuie să îi livreze patru cargouri pentru transport comercial.

Următorii pe listă sunt Sándor Demján (69 de ani), cel mai bogat ungur, şi Nathaniel Rothschild (41 de ani) care au investit în România prin intermediul TriGranit circa 250 milioane euro. Compania maghiară are în proprietate circa 382 ha de teren la nivel de ţară în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov. A dezvoltat mallurile Polus Center Cluj şi Maritimo Shopping Center Constanţa, ambele intrate ulterior în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, şi ei acţionari în TriGranit.

Regele diamantelor Lev Leviev (56 de ani) este miliardarul cu cele mai consistente investiţii în România. AFI Europe, societate pe care acesta o controlează, a contractat pentru dezvoltarea mallului AFI Palace Cotroceni 234 milioane euro de la Hypo Real Estate, cel mai mare împrumut acordat vreodată pentru o dezvoltare imobiliară privată în România. Compania a fost implicată şi într-una dintre cele mai mari tranzacţii cu terenuri de pe piaţa locală, când a cumpărat fosta platformă Laromet din Bucureştii Noi pentru 77,5 milioane euro. În prezent, AFI Europe are în proces de dezvoltare al doilea mall din reţea în Ploieşti, pe locul fostei fabrici Flacăra, şi se pregăteşte de al treilea la Arad.

David Rockefeller (97 de ani), singurul nepot al lui John Rockefeller, fondatorul Standard Oil, este implicat, prin intermediul fondului de investiţii Europa Capital, parte a The Rockefeller Group, în construcţia speculativă a unui parc industrial în Turda, care va înghiţi până la finalizare circa 200 milioane euro. Continuarea pe Capital.ro

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.