EUR
4,83 RON
(+0.01%)
USD
4,47 RON
(+0.15%)
GBP
5,48 RON
(+0.12%)
CHF
4,58 RON
(+0.01%)
BGN
2,47 RON
(-0.08%)
BYN
1,73 RON
(+0.15%)
CAD
3,14 RON
(+0.77%)
RSD
0,04 RON
(-0.02%)
AUD
2,68 RON
(+0.37%)
JPY
0,04 RON
(+0.12%)
CZK
0,17 RON
(+0.42%)
INR
0,06 RON
(+0.37%)

 

Ecologiştii vor candida pe listele USL şi PER la alegerile parlamentare

Ecologiştii vor avea candidaţi în toate cele 460 de colegii din întreaga ţară şi vor candida pe listele USL şi ale Partidului Ecologist Român, a anunţat joi, 27 septembrie, Remus Cernea, preşedintele Mişcării Verzilor Democraţi Agrarieni din România.

Cernea a precizat că mişcarea ecologistă din România trebuie să aducă o schimbare pe scena politică, astfel încât să obţină pragul de 5% pentru a putea accede în Parlament.

„Vom avea candidaţi în toate colegiile din ţară, atât din partea verzilor, mişcării noastre şi a Partidului Ecologist. Colegiile vor fi ocupate şi toate filialele noastre se pregătesc pentru alegerile din iarnă. Suntem o echipă care lucrează pentru verzi şi ecologişti pentru a aduce o schimbare în România şi a impune ecologiştii în Parlament”, a afirmat Remus Cernea.

Preşedintele delegat al PER, Ionuţ Georgescu, a arătat la rândul său că până pe 15 octombrie se vor face publice listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din luna decembrie.

„În acest timp ne pregătim pentru congresul de fuziune pentru absorbţie care se va ţine de către cele trei partide. Congresul va avea loc în luna decembrie pentru a menţine linia ecologistă. Vom avea candidaţi la parlamentare pe listele Partidului Ecologist Român, dar şi pe listele USL, conform negocierilor purtate de către verzi şi Mişcarea Verzilor Democraţi”, a spus Georgescu, la o conferinţă de presă.

Liderii celor trei partide ecologiste care au convenit să fuzioneze şi să participe împreună la alegerile din această iarnă s-au pronunţat joi, la o conferinţă de presă comună, pentru dezvoltarea mişcării ecologiste în România.

Preşedintele Partidului Verde, Ovidiu Iane, a arătat în acest context că ecologiştii sunt împotriva construcţiilor de noi centrale nucleare pe teritoriul României, iar dacă ar fi vorba de o investiţie aceasta ar trebui să se facă pentru securizarea celor existente.

Iane a precizat că în Ucraina se doreşte construcţia unei astfel de centrale nucleare, iar ecologiştii români dezaprobă acest proiect pentru că aduce o serie de riscuri.

Remus Cernea a spus şi el că cele trei partide ecologiste atrag atenţia asupra riscului de accidente de exploatare în cazul construcţiei unor centrale nucleare şi asupra lipsei locurilor de depozitare a deşeurilor rezultate din aceste centrale.

Mişcarea partidelor ecologiste a militat pentru dezvoltarea centralelor eoliene şi a panourilor solare, dar şi pentru alte resurse regenerabile de energie.

Ecologiştii au făcut un apel către Guvernul României pentru a face o informare concretă despre stadiul discuţiilor cu Ucraina în ceea ce priveşte sesizarea unei centrale nucleare şi doresc stoparea executării acestui proiect anunţat de ţara vecină.
„Oficialii ucraineni au ignorat recomandările convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier şi implicit a statului român, aflat la mai puţin de 200 kilometri. Ucraina a decis să continue proiectul de construcţie a două noi unităţi nucleare. (…) Partidul Verde se opune ferm unui astfel de proiect şi solidarizează cu verzii de la Kiev pentru ca Ucraina să respecte obligaţiile internaţionale”, a conchis Ovidiu Iane.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata