Campanie de promovare a hrănirii nou-născutului la sân

0

Peste 20 de mămici au participat, sâmbătă,29 septembrie,în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la o acţiune de promovarea a laptelui matern, iar câteva dintre ele şi-au alăptat copiii în public.

 Acţiunea mămicilor din Cluj face parte dintr-o campanie care se derulează la nivel mondial, intitulată ‘Marea provocare a alăptării’.

Mămicile clujene participante s-au adunat în Piaţa Unirii după un mesaj lansat pe facebook.

‘E un eveniment care îşi doreşte să adune cât mai mulţi puiuţi alăptaţi în acelaşi timp. E un eveniment care sărbătoreşte, promovează, protejează alăptarea şi sprijină femeile care alăptează. Reprezintă o şansă pentru educaţie şi sprijin reciproc într-un mediu social. Este o modalitate de a demonstra dreptul mamelor de a-şi alăpta copiii oriunde, oricând’, se menţionează în mesajul respectiv.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.