Horoscopul lunii octombrie 2012

0 24

BERBEC

De luna aceasta vei simti ca ceva lipseste in relatia de cuplu, pentru ca iti iei ramas bun – pentru aproape… 30 de ani – de la Saturn, cel care a marcat major ultimii ani in relatia ta cu partenerul de viata. El te-a facut sa privesti mai serios felul in care te implici, colaborezi cu celalalt, va completati unul pe altul, dar de acum pregateste-te sa ramai fara aliatul de nadejde din astral si sa arati ca, in ultimii doi ani si ceva, ai invatat ceva, te-ai maturizat, ti-ai asumat lectiile deloc simple pe care Saturn ti le-a oferit ca un profesor sever al destinului.

Luna aceasta, cu Soarele si cu Mercur prin zona vietii de cuplu – plus o ultima urma de Venus prin zona sentimentelor – se pare ca se mai discuta inca foarte intens despre planurile voastre in doi, deci, daca tot ai amanat o decizie legata de voi doi, profita de prima saptamana a acestei luni pentru a ajunge la o concluzie de durata. Nu vei mai avea aceasta ocazie prea curand, deci ceea ce spui in primele zile de octombrie ar putea tine… o viata! Poate fi si vremea unei uniuni definitive, dar si vremea unei separari fara intoarcere, pentru cei care nu mai au nimic in comun.

*****

Intra Venus in zona serviciului, semn ca vei merge cu placere la serviciu, te vei intelege bine cu colaboratorii si iti vei asuma sarcinile cu multa seriozitate, constient ca imaginea ta in ochii sefilor depinde mult de felul cum duci la capat ceea ce ai promis. Va fi greu, totusi, sa colaborezi cu unele persoane, dar cel dificil, de data aceasta, esti chiar tu, pentru ca ai momente cand nu esti deloc de acord cu cei care ar fi trebuit sa te completeze si ai momente de revolta, de rebeliune, cand consideri ca numai tu ai dreptate.

Cu o astfel de atitudine, atmosfera nu e deloc buna in cariera, noroc de Venus ca reuseste sa te faca ceva mai amabil, ca, daca nu ar fi ea pe acolo, ai spune lucrurilor pe nume cu severitate, cu riscul de a strica multe! Totusi, incearca sa nu iti asumi mai multe sarcini decat poti duce, pentru ca excesul de zel nu e deloc in avantajul tau, ci dimpotriva, poate crea animozitati in relatiile de serviciu.

*****

Saturn intra pentru cativa ani intr-o zona care se ocupa de bani, semn ca trebuie sa tratezi extrem de serios acest subiect de acum inainte, sa nu mai arunci cu banii in gaste, sa nu te mai aventurezi in investitii inutile. El te va obliga sa fii mai precaut mai ales in privinta creditelor bancare, a imprumuturilor, a apelarii la alte surse decat cele oficiale, pentru ca nu se stie cum vei face fata constrangerilor saturniene. Cu Saturn, dar si cu Nodul Nord pe aici, incep cateva luni bune in care cele mai severe lectii le vei primi prin intermediul banilor, ca atare nu te baga in nimic care ar putea contine o cat e mica urma de risc.

Daca joci totul pe o carte, daca te implici in afaceri misterioase sau in care nu detii toate informatiile clare, exista un imens risc de a pierde enorm. Ce-i drept, prudenta nu va fi de partea ta timp de cateva luni, dar vei invata la un moment dat ca te intinzi mai mult decat ti-e plapuma! Ar fi bine sa te bazezi doar pe salariu, pe banii castigati din munca, deci nu crede chiar toate bazaconiile cu tenta financiara pe care le auzi. Nu castigi mai nimic, dar poti pierde totul!

TAUR

Ai asteptat cu oarecare emotie intrarea lui Saturn in zona cuplului, desi nu prea stii tu ce aduce, dar simti ca de acum prea te mai poti juca de-a iubirea. Ai doi ani si ceva la dispozitie pentru a face ordine in viata ta de cuplu, deci, fie ca totul a fost doar o distractie si esti nevoit sa iei lucrurile in serios, fie a fost cam dificila relatia cu partenerul si trebuie sa iei niste decizii extrem de drastice, fii pregatit pentru lectii de viata prin intermediul jumatatii tale.

Celibatarii se vor gandi de acum mult mai serios ca ar fi timpul sa faca marele pas. Cei casatoriti de multa vreme ar putea decide modificari majore in relatia lor, pentru ca dau dintr-o data piept cu seriozitatea vietii in doi, descoperind ca nu e totul doar lapte si miere, asa cum au crezut pe perioada de dinainte de a spune da. Viata in doi devine extrem de serioasa si aici vei investi multa energie de acum inainte, constient ca nu e de gluma!

Norocul tau e ca intrarea lui Saturn in sfera casatoriei coincide si cu intrarea lui Venus in casa sentimentelor, semn ca nu va fi o trecere severa, asa cum poate ti-ar cere Saturn, ci intri intr-o alta etapa a relatiei, cu un dram de maturitate si de intelepciune care te vor ajuta sa nu iei decizii gresite. Nu mai e loc de vise roz sau de povesti romantice, ci iubirea devine, pentru tine, ceva extrem de serios, in care nu ai voie sa te joci.

*****

In ultimii doi ani, l-ai avut pe Saturn in zona locului de munca, semn ca ai invatat enorm in acest interval. Ti-ai asumat sarcini mai mature, mai dificile, ai invatat lectia reciprocitatii, a colaborarii eficiente, a bunei intelegeri cu cei care iti sunt egali, dar fara Saturn in acest sector vei simti de acum incolo ca ceva nu mai e la fel de solid ca inainte.

Poate chiar stabilitatea locului de munca are de suferit, dar cat timp il ai si pe Soare pe aici, se presupune ca extragi niste concluzii bune care iti vor fi de folos de acum inainte in plan profesional. Atmosfera devine un pic mai relaxata la serviciu, parca nu vei mai resimti aceeasi incrancenare, acelasi spirit de competitie, aceeasi dorinta de a lasa impresie buna, de parca ai mai scapa de o serie din sarcinile care au cerut atat de mult de la tine.

Ba chiar ai impresia ca jobul trece cumva pe un plan secund in preocuparile tale, dovedind o oarecare relaxare si calmare a spiritelor, dupa mai bine de doi ani in care ai cerut de la tine chiar si imposibilul, si asta doar pentru a nu dezamagi pe nimeni si pentru a fi apreciat de lume. Relaxeaza-te, asadar; ce ai construit pe perioada vizitei lui Saturn prin zona locului de munca va tine, deci se presupune ca ce a fost mai greu a trecut. Mai muncesti doar ca sa te pastrezi acolo!

*****

Desi Jupiter in zona banilor ar trebui sa-ti fie un bun aliat in eforturile tale de a face bani, totusi o ai pe acolo si pe Luna Neagra, cea care iti da ghes sa apelezi la tertipuri care nu prea te onoreaza. Poate te avantajeaza, trecator, caci te ajuta sa fii mai istet, mai smecher, sa castigi mai usor sume de bani, dar te impinge si la gesturi necinstite care nu vor ramane neamendate.

Ai grija ce faci, pentru ca nu toate minciunelele te scot basma curata, ci exista si riscul ca un pas gresit sa se soldeze cu urmari neplacute asupra bugetului sau asupra imaginii tale. Stai departe de ispita de a incerca afacerile riscante sau de a te asocia cu persoane care nu sunt demne de incredere. Pe scurt, ai putea fi fraierit, dar, daca ai talent in arta manipularii, ai putea pacali si tu pe cineva extrem de usor. Dar sa nu crezi ca ulciorul merge de multe ori la apa!

GEMENI

Fii atent cum te porti cu partenerul de viata luna aceasta, pentru ca atmosfera devine agresiva, de vreme ce Marte trece prin zona cuplului. Pentru relatiile atinse de rutina si de plictiseala, este un eveniment salvator, dar pentru relatiile care erau deja agitate, situatia nu e placuta, pentru ca scoate de la naftalina nervi, orgolii, tendinte de dominare care pot genera conflicte.

E posibil ca la originea unora din aceste situatii sa se afle minciuna, tradarea, ispita vreunuia din cei doi de a calca stramb sau cel putin de a nu-l informa corect pe omul de langa el, ceea ce intr-o zi va scoate la iveala fapte incorecte ce vor declansa deceptii. Fa un efort sa mergi pe linia corecta, pentru ca tu esti ispitit de tot felul de stimuli care nu te onoreaza, avand impresia ca orice iti este permis si ca poti face tot ce vrei.

Ce-i drept, fara Nodul Nord prin zona casatoriei, aceste fapte nu vor avea efecte pe termen lung, sunt episoade trecatoare din cauza atitudinii tale superficiale, dar nu te juca totusi cu inima celuilalt. Partea buna e ca Soarele care trece prin casa sentimentelor reaprinde iubirea, emotiile, placerea de a fi impreuna, dar cum esti totusi mai predispus spre aventura si escapade sentimentale, aprinderea sentimentelor te poate face sa cauti placerea… si in alta parte decat cuplul oficial.

*****

Esti o fire mai imprastiata si iti merge de multe ori cu mici tertipuri copilaresti, dar daca tu crezi ca iti va merge asa si la serviciu de acum inainte, te cam inseli. Intrarea lui Saturn in zona locului de munca va cere mult de la tine: ori totul, ori nimic, deci ori iti iei foarte in serios meseria si iti vezi de munca, ori pierzi si ceea ce ai obtinut. Nu mai merge cu smecherii, cu fuga de raspundere, cu joburi trecatoare pe ici pe colo, ci ti se va cere ori sa te angajezi deplin in proiectele de serviciu, ori sa iti vezi de drum.

Cei care au crezut ca se pot descurca de pe o zi pe alta cu servicii temporare vor ajunge la concluzia ca nu e varianta cea mai buna si vor cauta un loc de munca stabil, care sa le inspire durabilitate, securitate, dar oricat de dornic ar fi sa aiba un job stabil, parca tot o cauta un pic cu lumanarea, pentru ca nu ar suporta un job lipsit de noutate, de risc, de schimbare permanenta.

Unii sunt tentati sa-si schimbe locul de munca, pentru ca cel avut anterior nu le mai place si, sub imboldul lui Saturn, s-ar putea apuca de un curs ca sa invete lucruri complet noi decat inainte cu scopul de a-si gasi mai apoi locul in societate printr-o meserie care sa-i caracterizeze. Totusi fii atent sa nu fugi dupa himere, ci sa alegi cu capul pe umeri, fara a dori doar sa sochezi, ci chiar sa te ocupi de meseria pe care o decizi luna aceasta.

*****

De cand ai Luna neagra in zodia ta, nu s-ar putea spune ca esti cel mai norocos in privinta banilor, dar esti ajutat sa gasesti solutii mai… neortodoxe pentru a te descurca in diverse situatie. Stii sa manipulezi, sa manevrezi banii, gasesti resursele necesare chiar daca nu te poti lauda ca sunt dintre cele mai legale sau mai corecte, dar uneori e bine sa ai un dram de fler si putina pricepere in astfel de tehnici in care nu are talent oricine. Tie iti merge, dar nu exagera totusi, pentru ca si bafta chioara nu sta cu tine o vesnicie!

RAC

Tonul discutiilor din familie este extrem de serios, de parca ar fi venit momentul unor decizii capitale pentru tine si cei dragi. Poate unul din membrii familiei este pus in fata unei alegeri extrem de dificile si va adunati toti in jurul sau pentru a nu face o alegere gresita. Simti pe umerii tai o povara imensa pentru ca multi depind cumva de ceea ce ai tu de spus, pentru ca efectele acestei decizii se vor resimti pe mai multe planuri: si personal, si profesional.

Saturn intra in zona sentimentelor, semn ca urmeaza doi ani si ceva de probe majore pentru sufletul tau si asa extrem de vulnerabil. Saturn vine si cu lectii de predat, si cu decizii de luat, si cu rasturnari de situatie cu scopul de a reconstrui ceea ce nu merge bine, deci chiar si relatia in care ti-ai pus imense sperante poate fi supusa de acum inainte unora din cele mai dificile teste. E bine totusi, pentru ca Saturn, pe unde trece, lasa in urma un teren solid, curat, matur pe care vei putea pune baza pe termen lung de acum inainte.

Daca iubirile vechi se pot modifica intr-un fel sau altul, e bine sa stii ca trebuie sa accepti schimbarea, oricat de ciudata ar parea. Vei iubi altfel, mai profund, mai matur, mai intelept, depasind faza indragostirii adolescentine. Daca e sa iubesti in urmatorii 2 ani si ceva, atunci poate fi pentru toata viata, cu sansa de a-ti gasi jumatatea sortita!

*****

Cat timp ai libertate de miscare, cat timp nu te obliga nimeni sa te supui unor termene stricte si conditii ferme, dai randament la serviciu si chiar iti place ceea ce faci, pentru ca ai ocazia de a-ti pune mai mult in valoare creativitatea. Te poti astepta insa la unele surprize in cariera, pentru ca viata personala si cea profesionala au o oarecare legatura luna aceasta, una o influenteaza pe cealalta, deci ceea ce se intampla acasa va marca deciziile tale din cariera sau invers.

Poate schimbi jobul deci trebuie sa-ti schimbi si domiciliul sau au loc evenimente in viata de familie si esti nevoit sa schimbi si ceva in cariera, deci trebuie sa cantaresti foarte serios cui dai prioritate si in ce mod. Fii atent la seriozitatea colaboratorilor tai la serviciu, pentru ca atragi de multe ori alaturi de tine inamici ascunsi in spatele unei masti ipocrite in care investesti incredere. Ai grija la ceea ce ascund, pentru ca ar putea profita de bunatatea ta, de energia ta, dar si de credulitatea ta, pentru ca prea inghiti tot ce ti se spune!

*****

A cam trecut vremea cumparaturilor de placere, pentru ca da, in ultima luna ti-ai permis si unele cadouri pentru sufletul tau. Ai mai putea cheltui o oarecare suma de bani pentru confortul tau domestic, cumparand un obiect ce va bucura intreaga familie, dar devii mult mai preocupat si de platile administrative, de ratele la casa, de cheltuielile de intretinere, de plata datoriilor lunare de care oricum nu poti scapa, decis sa reinstalezi echilibrul in bugetul familiei. Nu spune la toata lumea ce ganduri ai cu banii si nici care e nivelul tau financiar, pentru ca uneori e mai bine sa fii discret ca sa nu nasti antipatii cu tenta financiara. Uneori e mai bine sa nu vorbesti prea mult despre bani.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata