Labirintul Giganţilor de Gheaţă

0

În mod sigur există peste un milion de peşteri pe planeta noastră, dar doar câteva dintre ele sunt peşteri de gheaţă. La ieşirea din Salzburg, Austria, pe distanţa de 42 de kilometri se întind labirinturi de peşteri subterane incredibile, care constituie cel mai mare sistem de peşteri de gheaţă din Europa, relatează Messagetoeagle.com.

“Lumea Giganţilor de Gheaţă”, (în germană “Eisriesenwelt”) este un tărâm magic, subteran, cu o istorie lungă ce se întinde de-a lungul a 50-100 de milioane de ani, însă formaţiunile de gheaţă sunt un fenomen vechi de aproximativ 1000 de ani.

Peşterile, localizate la 1500 de metri deasupra nivelului mării, sunt o lucrare genială a râului Salzach, numit uneori râul Salzburg, şi a timpului. Aceşti doi “artişti” naturali au sculptat găuri, firide de gheaţă şi pasaje prin munţi.

Aşa a luat naştere “Lumea Giganţilor de Gheaţă”, un loc extrem de frumos, dar şi periculos, unde se ajunge extraordinar de greu şi de aceea este foarte puţin vizitat de turişti.

În perioada de iarnă, temperatura din peşteri coboară semnificativ. Ploaia şi apa rezultată din zăpada topită a penetrat acest interior subteran, întunecat şi înceţoşat, şi a îngheţat instantaneu.

Minunile “Lumii Giganţilor de Gheaţă” sunt concentrate în interiorul unor coridoare masive cu pereţi înalţi de 30 de metri (unii dintre ei fiind şi laţi de 30 de metri) şi groşi de 20-25 de metri. Pereţii de gheaţă, unde temperatura medie este sub zero grade, sunt decoraţi cu turnuri de gheaţă, coloane, gheţari şi cascade minunate.

Labirintul îngheţat este localizat în peretele vestic din Hochkogel, în Tennengebirge, chiar în faţa Alpilor de Est. Toată această zonă este un bloc uriaş de calcar cu pante abrupte pe toate părţile şi un platou imens care acoperă aproximativ 45 de kilometri pătraţi.

Totuşi, există un sistem de scări cu un număr de 1400 de trepte, care acoperă o diferenţă de înălţime de 136 de metri. Cei care au avut ocazia să ajungă în acest loc minunat pot urca şi coborî pe aceste scări pentru a admira stalagmite şi stalactite uluitoare.

La un moment dat în istoria acestui loc, “Lumea Giganţilor de Gheaţă” era considerată intrarea spre iad. Această zonă a fost prima dată descoperită în 1879, când un cercetător din Salzburg, Anton Posselt, a decis să îşi continue căutările în întunericul peşterilor şi în cele din urmă a găsit Eisriesenwelt.

Însă, deşi Posselt a fost cel care a descoperit în mod oficial aceste peşteri, nu a fost primul. În mod clar, localnicii erau cu toţii conştienţi de existenţa acestui loc, însă nimeni nu şi-a dorit vreodată să îi exploreze interiorul şi evitau complet zona.

Unul din cei care şi-au dorit să continue expediţia lui Anton Posselt a fost Alexander von Mork, un speolog din Salzburg, care a condus multe misiuni de explorare a peşterilor şi a realizat o hartă cu labirintul camerelor de gheaţă. Von Mork a fost ucis în Primul Război Mondial, în 1914, la aproximativ un an după ce a explorat peşterile. O urnă care conţine cenuşa acestuia poate fi găsită într-o cameră înaltă de 36 de metri, cunoscută ca şi Catedrala Alexander von Mork.

Labirintul Giganţior de Gheaţă reprezintă mult mai mult decât nişte peşteri normale. Odată ajunşi înăuntru, vizitatorii au declarat că au avut un sentiment special spunând că „acest loc ireal nu e de pe lumea asta”.

[nggallery id=73]

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.