Salariaţii OLTCHIM speră că un investitor strategic ar putea prelua societatea în cazul eşuării privatizării

0

Salariaţii combinatului vâlcean OLTCHIM nu şi-au pierdut speranţa că societatea la care lucrează ar putea fi cumpărată de un investitor strategic care să menţină locurile de muncă şi să preia rafinăria de la Piteşti.

Astfel, cei 400 de angajaţi care au reluat protestele luni în faţa birourilor de pe platforma Râureni au rezerve în privinţa faptului că Dan Diaconescu ar achita suma licitată pentru preluarea combinatului.

„Să zicem că ar achita cele 45 de milioane de euro pentru activele combinatului. Dar apoi ce se întâmplă? Datoria de la Electrica nu a fost cumpărată şi nici cea de la AVAS. Mâine respectivii debitori ar bate la uşa noului acţionar şi ar cere plata datoriilor altfel ar solicita intrarea în insolvenţă a combinatului. De aceea mulţi oameni de aici nu au încredere în oferta lui Dan Diaconescu. Trebuia ca OLTCHIM să fie dorit de un investitor care să poată achita şi creanţele şi să aibă soluţii financiare şi pentru ARPECHIM. De aceea ne e teamă de un mare eşec în urma căruia noi am fi cei care am pierde”, a declarat penttru AGERPRES, Corneliu Cernev, liderul Comitetului de Criză.

Mai mulţi protestatari au înaintat şi o variantă ca „statul să preia în întregime combinatul ca şi rafinăria la care dacă s-ar adăuga Oil Terminal’, putând astfel să se pună bazele unui ‘concern de stat după sistemul Renault sau CEZ” .

„E o idee în negocierile ulterioare cu cei de la FMI pentru o formulă de acest gen, prin crearea unui concern de stat condus pe principiile managementului privat. Pentru că din câte s-a vehiculat până acum, o repornire la capacitate maximă a OLTCHIM ar necesita o investiţie de aproape 1 miliard de euro, bani pe care îi poate aloca fie un gigant din industria mondială fie statul”, a mai spus Cernev.

Liderii Comitetului de Criză au susţinut această teorie asumând faptul că rafinăria de la Piteşti, pentru care ar trebui plătiţi în jur de 300 de milioane de euro, produce doar 15% benzine nafta necesare combinatului vâlcean, restul fiind combustibili normali – benzină şi motorină.

Luni expiră termenul până la care Dan Diaconescu trebuie să achite valoarea de 45 de milioane de euro pe care a licitat-o în urmă cu 10 zile pentru pachetul majoritar de la OLTCHIM.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.