Băsescu supune spre ratificare Parlamentului Acordul privind Nabucco şi Memorandumul suplimentar de înţelegere între UE şi România

0

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de sprijin al proiectului Nabucco.

 Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Sprijin al Proiectului între România şi Nabucco Gas Pipeline International GMBH şi Nabucco Gas Pipeline România SRL privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri, la 8 iunie 2011.

De asemenea, şeful statului a mai semnat marţi şi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Primului Memorandum suplimentar de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 14 decembrie 2011 şi la Bruxelles la 27 decembrie 2011, şi a Celui de al Doilea Memorandum suplimentar de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 22 iunie 2012 şi la Bruxelles la 29 iunie 2012.

Băsescu a promulgat şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2012 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012.

Pe 19 septembrie, Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se ratifică Acordul de sprijin al proiectului Nabucco, îndeplinind astfel cerinţele procedurale interne pentru intrarea în vigoare a documentului.

Totodată, prin acest proiect de lege pentru ratificarea Acordului de sprijin al proiectului între România, Compania Internaţională Nabucco şi Compania Naţională Nabucco privind sistemul de conducte din acest proiect, Ministerul Economiei este desemnat drept organism responsabil pentru facilitarea fluxului de informaţii dintre Compania Internaţională Nabucco şi autorităţile române implicate în soluţionarea aspectelor legate de implementarea gazoductului.

Proiectul iniţial Nabucco prevedea construirea unei conducte cu o lungime de 4.000 de kilometri care să permită transportul de gaze naturale din regiunea caspică în Europa şi reducerea dependenţei de importurile ruseşti. Nabucco West este o versiune prescurtată a proiectului iniţial, care prevede construcţia unei conducte care să facă legătura între Austria şi graniţa dintre Turcia şi Bulgaria.

În luna iunie a acestui an, consorţiul care dezvoltă zăcământul – Shah Deniz – a selectat Nabucco West ca singura opţiune pentru posibilul export al gazelor naturale produse la Shah Deniz către Europa Centrală, iar decizia finală cu privire la ruta de export este aşteptată în 2013.

Proiectul Nabucco este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).

Proiectul de lege privind ratificarea primului Memorandum suplimentar de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la data de 14 septembrie 2011 şi la Bruxelles la data de 27 decembrie 2011, actualizează criteriile specifice de politică economică agreate între părţi şi va duce la consolidare fiscală, la reorientarea cheltuielilor publice de capital în vederea realizării unei treceri treptate de la investiţiile finanţate integral din surse naţionale la investiţii cofinanţate din fonduri europene.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.