Crin Antonescu: Guvernul a făcut ce trebuia încetând orice legătură cu Dan Diaconescu

0

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Realitatea tv, că Executivul a făcut ceea ce trebuia în cazul Oltchim, salutând existenţa un plan B în cazul combinatului vâlcean.

„Eu salut faptul că la finele acestui termen, din fericire scurt, Guvernul a făcut ce trebuia să facă, adică să înceteze orice legătură directă sau indirectă cu Dan Diaconescu. Salut, de asemenea, şi faptul că Victor Ponta şi Guvernul au elementele unui aşa-numit plan B (privind Oltchim – n.r.)”, a spus el.

În opinia lui Antonescu, în procedura de privatizare a Oltchim au fost câteva aspecte „cel puţin excentrice”. „Nu înţeleg de ce, mai ales cunoscându-se intenţiile domnului Diaconescu, a fost o licitaţie deschisă, cu presă. Sunt şi eu un partizan al transparenţei, însă, există anumite lucruri pe care trebuie să le faci într-un anumit fel, cu o anumită sobrietate. În al doilea rând, lucrurile ar fi putut fi, în sensul acesta, tranşate mai repede. În ceea ce priveşte caietul de sarcini – aici, aşa cum şi primul-ministru spunea, liniile sale fundamentale au fost trasate de un consultant străin, însă nu cred că putea cineva împiedica Oficiul Participaţiilor Statului să aducă elemente minimale care să nu ne mai facă să trecem prin ce am trecut, adică prin această zonă penibilă: hai, arată-mi banii”, a adăugat Antonescu.

Întrebat dacă pe perioada mandatului său de preşedinte interimar al României nu a fost informat cu privire la situaţia Oltchim, Crin Antonescu a precizat că există posibilitatea să fi primit informări însă acestea nu au privit aspecte „de căpuşeală”. „Nu aş vrea să greşesc, pentru că şi la Senat continui să primesc informări. În orice caz, dacă a fost vreuna, şi e posibil să fi fost, ea nu avea în vedere lucrurile ca să spun aşa nelalocul lor, de căpuşeală, de corupţie din Oltchim, ci chestiuni cu privire la zonele de interes ale unor investitori străini”, a spus preşedintele Senatului.

Crin Antonescu a adăugat că de-a lungul timpului marile întreprinderi de stat au devenit falimentare şi din pricina corupţiei şi a „căpuşelii”. „Din toată povestea asta, circul cum îi spun unii pe bună dreptate, cred că sunt şi nişte învăţături de tras şi nişte memorii de actualizat. Constatăm că în 2012 noi facem faţă unei realităţi crâncene, canceroase a economiei şi administraţiei româneşti. De unde în 1996-2000, în primul Guvern reformist al României, vorbeam despre privatizare şi despre faptul că aceste mari întreprinderi de stat se transformă în găuri şi din motive tehnologice, fie din motive de căpuşeală, iată că după 15-20 ani regăsim cam aceleaşi fenomene”, a completat el.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, a anunţat luni seară că nu s-a încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare pentru pachetul majoritar de acţiuni la Oltchim şi nici pentru creanţele AVAS şi Electrica.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.